Danielle Alony şi Sharon Alony Cunio, două surori răpite de Hamas la 7 octombrie şi eliberate împreună cu fetiţele lor în urma armistiţiului de şapte zile, au primit cetăţenia română, anunţă Ambasada României în Israel.
Surorile Alony fac parte dintr-o familie de evrei originari din România.
„Comunitatea evreilor originari din România numără peste un milion de persoane şi continuă, la 75 de ani de la fondarea Statului Israel, să fie o legătură extrem de puternică între cele două state”, menţionează Ambasada României, într-o postare pe Facebook.
A fost „un moment emoţionant pentru întreaga echipă a Ambasadei. Am avut imensa bucurie şi onoare de a găzdui ceremonia pentru depunerea jurământului de credinţă de către Danielle Alony şi Sharon Alony Cunio. Răpite de Hamas pe 7 octombrie, au fost eliberate împreună cu fetiţele lor. Soţul lui Sharon este în continuare ostatic în Gaza”, precizează misiunea diplomatică.
„România rămâne pe deplin mobilizată şi reiterează apelul pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”, se menţionează în finalul mesajului Ambasadei.
MAE a precizat săptămâna trecută că, în prezent, o persoană cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatică în Fâşia Gaza, după ce au fost confirmate decesele altor doi ostatici cu origini româneşti, Tal Haimi şi Inbar Haiman.
De altfel, ambasadorul Radu Ioanid a participat, miercuri, la shiva lui Inbar Haiman, tânăra artistă răpită la festivalul Nova pe 7 octombrie şi ucisă în captivitatea Hamas.
Una dintre ostaticele eliberate care au primit, marţi, cetăţenia română, Danielle Aloni, s-a numărat printre cele trei femei care au apărut într-un videoclip cu ostatici lansat de Hamas la sfârşitul lunii octombrie, în care cerea insistent guvernului să negocieze eliberarea lor.
Ea venise în kibuţul Nir Oz pentru a-şi vizita familia şi a fost răpită împreună cu fiica ei, Emilia, în vârstă de 5 ani, şi cu sora ei, Sharon Aloni-Cunio, precum şi cu alţi membri ai familiei. În ziua atacului, Danielle a trimis ultimul mesaj familiei ei şi a spus că sunt terorişti în casa lor şi că îi este teamă că nu vor supravieţui.
Ea şi fetiţa ei au fost eliberate la 24 noiembrie, odată cu primul grup de ostatici, iar sora ei a fost eliberată ulterior. După ce a scăpat din captivitate, Danielle a apărut public şi a povestit ce a trăit acolo, cerându-i în continuare premierului Netanyahu să facă eforturi pentru a obţine eliberarea celorlalţi ostatici.
„Fiicele noastre au văzut lucruri pe care copiii de acea vârstă, sau de orice vârstă, nu ar trebui să le vadă", a declarat Danielle Aloni, 45 de ani.