Dosar penal după explozia de pe șantierul Autostrăzii Moldovei. Transgaz pasează vina. CNAIR încearcă să se acopere cu date care se bat cap în cap

Dosar penal după explozia de pe șantierul Autostrăzii Moldovei. Transgaz pasează vina. CNAIR încearcă să se acopere cu date care se bat cap în cap
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un dosar penal a fost deschis în urma exploziei din noaptea de miercuri spre joi de pe șantierul Autostrăzii Moldovei. Prefectul de Vrancea spune că a fost vorba de o eroare umană și că probleme erau și cu gazoductul afectat de muncitori în timpul lucrărilor, care ar fi fost îngropat la mai puțin de un metru sub pământ.

În schimb, Transgaz dă vina pe constructor. Acuzat că nu a asigurat supervizarea lucrărilor de pe şantier, CNAIR răspunde cu date contradictorii.

Să le luăm pe rând.

Prefectul ştie deja cine e de vină. Iar factorul noapte a contribuit

„Din primele concluzii, este o eroare umană, vedem acum de unde vine eroarea umană, din cea constructivă a acestei magistrale, că nu ar fi la adâncimea corectă faţă de cât s-a intervenit în 2017, ultima oară, pe acest tronson şi ar fi fost remediate zonele cu o degradare mai mare de 40%.

El a fost verificat în 2016, acest gazoduct-magistrală şi rezista, conform verificărilor, la o presiune de 45 de bari. Pe ea avea în timpul exploziei 35 de bari de atmosfere, aşa o ţineau, cu 10 atmosfere sub cea dată de verificări”, a spus prefectul Nicuşor Halici, prezent joi la locul exploziei.

ADVERTISING

El a precizat că „e posibil ca şi factorul noapte să fi contribuit” și că la fața locului lucrau, în momentul dezastrului, 10 muncitori ai firmei Spedition UMB, deținută de Dorinel Umbrărescu. Doi dintre cei care au murit carbonizați au ars atât de tare încât este greu să fie identificați.

„Grav este în primul rând că au murit patru oameni, doi dintre ei este foarte greu să fie identificaţi. Doi dintre cei 5 răniți sunt mai grav, dar înţeleg că şansele sunt destul de mari să nu se întâmple mai rău”, a mai spus Halici, citat de News.ro.

Lucrări oprite pe toată autostrada

Firma care lucra pe tronson, deținută de Dorinel Umbrărescu, ştia că există gazoductul acolo, însă problema ar fi adâncimea la care era îngropat.

„Va trebui să fie clarificat faptul că, după cum aţi putut observa, nu pare o adâncime tocmai în regulă pentru o magistrală. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie la o adâncime mult mai mare, cel puţin la ce văd. Dintr-o estimare, până într-un metru are adâncimea (...), trebuia să fie la 1,80 metri”.

În orice caz, proiectul construcției autostrăzii includea 14 devieri ce trebuiau făcute tocmai pentru a evita conductele subterane. Lucrările vor fi oprite momentan.

ADVERTISING

„Până când nu se va identifica exact, nu va mai fi efectuată nicio lucrare pe coridorul care se suprapune cu cele 14 zone de traversare a magistralei”, a mai spus Nicuşor Halici.

Prefectul susține că ceruse să fie făcută o hartă a riscurilor de la nivelul județului: „Trebuia în primul şi în primul rând să nu se întâmple şi trebuiau luate toate măsurile. Vom vedea cine este vinovat şi acela va trebui să răspundă. La fel de important este că astfel de lucruri trebuie avute în vedere şi o să facem o analiză în cursul acestei zile şi în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, să ne spună.

Eu am mai făcut acum două luni o solicitare către toate instituţiile publice, autorităţile publice, să facă o hartă a riscurilor, cu tot ce există la nivelul judeţului Vrancea”.

Acuzat că nu a asigurat supervizarea, CNAIR răspunde cu date contradictorii

O altă problemă despre care prefectul nu a vorbit a fost semnalată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. El susţine că, deși lucrările au început de ceva vreme, instituțiile statului nu au semnat un contract pentru supervizarea șantierului, așa cum prevede legea.

ADVERTISING

„Este aceeaşi situaţie ca pe 9 din 10 din contractele pentru A7 între Buzău şi Paşcani, semnate cu acelaşi constructor. Supervizorul este o firmă specializată contractată de Ministerul Transporturilor/CNAIR, cu personal pe toate domeniile (inclusiv Siguranţa şi Sănătatea în Muncă), care urmăreşte toate lucrările desfăşurate pentru conformitate. La aproape doi ani de când a preluat mandatul Sorin Grindeanu, licitaţiile pentru contractarea acestor servicii esenţiale nu sunt încheiate pe 9 din 10 loturi ale A7 Buzău - Focşani - Bacău - Paşcani", a scris pe Facebook Cătălin Drulă.

Replica a venit în jurul orei 13:00 de la CNAIR, printr-un comunicat care prezintă cronologia avizelor și aprobărilor. Datele se bat însă cap în cap. Iată ce transmite compania de stat:

  • 13 iulie 2022 - Studiul de Fezabilitate a fost elaborat de SC Consitrans SRL București, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin hotărâre de guvern.
  • 22 iulie 2022 - Comitetul Tehnico-Economic al CNAIR a aprobat Proiectul Tehnic elaborat de SC Consitrans SRL.
  • 22 mai 2023 - Prin decizia directorului general al CNAIR a fost desemnată, echipa de consultanță a proiectului, constituită din angajați ai DRDP Iași.
  • 29 martie 2023 !!! - Această echipă de supervizare a emis Ordinul de Începere a lucrărilor. (cu 2 luni înainte să existe, practic. SpotMedia.ro a cerut punct de vedere de la Ministerul Transporturilor și CNAIR și vi-l vom prezenta de îndată ce îl vom primi).
  • 27 iulie 2023 - Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire, în baza documentației care conținea toate avizele necesare, inclusiv de la Transgaz.
eroare-CNAIR-date-explozie-A7

UPDATE 15:42 Ulterior, CNAIR a schimbat datele pentru a avea sens cronologia de autorizaţii şi avize.

Acum CNAIR susţine că echipa de consultanţă a fost desemnată pe 10.02.2023, înainte de emiterea ordinului de începere a lucrărilor din 29.03.2023.

image-7

CNAIR mai precizează că firma lui Umbrărescu a depus la Transgaz documentația tehnică necesară și a solicitat relocarea conductei de gaz care se intersectează cu autostradă, dar că informațiile de până acum nu arată că muncitorii efectuau miercuri noapte lucrările de relocare, „ci doar de îmbunătățire a terenului de fundare a corpului autostrăzii”.

Transgaz dă vina pe constructor

Directorul adjunct al Transgaz Zona Est, Cristian Schmidt, susține că nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de societate la începerea proiectului.

„În fiecare zi, avem echipe de la sectorul Tecuci în teren, care verifică conducta. Conform avizului nostru de principiu care a fost dat la demararea proiectului, au fost stipulate o sumedenie de articole privind ceea ce trebuie făcut în zonele de protecţie a conductei magistralei. Lucru care nu s-a întâmplat. Nu au fost respectate condiţiile din avizul emis de Transgaz la începerea proiectului", a declarat, pentru Agerpres, Cristian Schmidt.

Potrivit acestuia, atât adâncimea la care este amplasată conducta în zonă, cât şi presiunea sub care era ţinută conducta la momentul exploziei sunt conforme normelor în vigoare.

Adâncimea conductei este conform normelor în vigoare. Normele noastre de amplasare sunt între 1 şi 1,2 metri de la generatoarea superioară a conductei până la suprafaţa pământului, în funcţie şi de relief. De asemenea, presiunea maximă admisă pe conductă este de 45 de bari. De la minim, la maxim, noi putem să avem oricât în conductă, nu suntem restricţionaţi de niciun normativ.

Presiunea noastră de operare este în funcţie de zilele de consum, de lunile de consum etc. Putem să avem presiuni mari sau mai mici. Era o problemă dacă aveam depăşită această presiune maximă de 45 de bari, dar noi aveam undeva la 35 de bari la producerea incidentului", a precizat Cristian Schmidt.

Și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis poziția Transgaz, arătând că găsirea vinovatului este treaba autorităților competente, în timp ce pe el l-a preocupat să nu fie afectată alimentarea cu gaz a populației.

„Poziţia Transgaz este că toate aceste lucruri au fost respectate, toate procedurile, din perspectiva Transgaz. Sunt convins că Transgaz va lămuri toate lucrurile care ţin de mandatul şi răspunderea pe care le are. Din ce am discutat cu Transgaz, nu există niciun fel de culpă a Transgaz în această speţă, sunt convins că, urmare a anchetei se vor determina vinovaţii şi ei trebuie să răspundă exemplar.

Ce m-a interesat pe mine, ca ministru, este ca furnizarea gazului să nu aibă de suferit şi am înţeles că, prin măsurile pe care Transgaz le-a luat azi-noapte, nu au fost afectaţi consumatorii şi se străduiesc să nu fie nimeni afectat”, a spus Burduja, într-o intervenție la Digi24.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea a deschis joi un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, distrugere și neluarea/nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.

Mai multe informații și imagini de la explozia de pe șantierul A7 și detalii despre starea răniților, AICI.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇