Director medical de la Victor Babeş: Unii pacienți își neagă simptomele, nu se testează şi merg în comunitate, chiar şi fără mască

Director medical de la Victor Babeş: Unii pacienți își neagă simptomele, nu se testează şi merg în comunitate, chiar şi fără mască
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Directorul medical al Spitalului „Victor Babeş” din Capitală, Simin Florescu, atrage atenţia asupra faptului că există tendinţa unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 de a ignora semnele de boală şi „a nega propriile simptome”.

Medicul spune că aceşti bolnavi îşi continuă activitatea în comunitate, uneori fără a purta masca de protecţie, fapt care reprezintă un factor de transmitere a bolii.

"Este atât de evident cât de gravă poate să fie această boală încât e bine să nu mai neglijeze ideea de boală, să nu mai neglijeze ideea de transmisibilitate. Să se adreseze medicilor de familie măcar în situaţia în care au bănuiala că s-au infectat şi să nu neglijeze aspectul transmiterii mai departe.

ADVERTISING

Pentru că aceasta este o nouă tendinţă, de a-şi nega propriile simptome, de a zice 'nu mă testez că nu am eu', sau 'nu vreau să cred că am', şi, din păcate, în loc să se izoleze şi să încerce să prevină să transmită mai departe face exact invers şi continuă activitatea în comunitate ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, chiar şi fără mască, ceea ce înseamnă negarea bolii.

Acestea sunt cazurile cele mai suspecte de a transmite mai departe”, a declarat medicul Simin Florescu, într-o emisiune difuzată sâmbătă după-amiază de Digi 24. 

ADVERTISING

A fost atins "apogeul” în ceea ce priveşte numărul de bolnavi

Ea a spus că în spitale în ultimele săptămâni a fost atins "apogeul” în ceea ce priveşte numărul de bolnavi.

 "În ultimele săptămâni am atins apogeul. Practic, suntem într-o agitaţie permanentă pentru a găsi locuri pentru pacienţii care au necesar mare de oxigen, în a interna pacienţii care vin la camerele de gardă cu stare generală gravă, singuri sau aduşi de ambulanţe, astfel încât în afară de faptul că toate paturile sunt ocupate, inclusiv secţia exterioară de la Pipera, avem inclusiv canapele de consultaţii din camerele de gardă pline de pacienţi pe care îi ţinem în aşteptare cu oxigenul din camera de consultaţii până când le găsim un loc în spital”, a precizat medicul. 

ADVERTISING

În ceea ce priveşte cazurile de infectare în rândul personalului medical, Simin Florescu a explicat că astfel de cazuri s-au produs la nivelul Spitalului "Victor Babeş", mai ales în primele două luni ale epidemiei, martie-aprilie, când după ce terminau de tratat pacienţii, cadrele medicale "socializau, fără a realiza că virusul se poate transmite foarte uşor şi în afara spitalului". 

Aceasta a precizat că nu a fost vorba despre cazuri grave de infectare în rândul personalului de la acest spital.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇