Un cutremur de magnitudinea 5,6 a avut loc în Marea Adriatică şi a fost resimţit în sudul Iraliei şi pe litoralul croat, sâmbătă, însă fără să facă pagube importante, potrivit Institutului Naţional italian de Geofizică (INGV) şi salvatorilor, relatează AFP.
Cutremurul a fost înregistrat sâmbătă, la ora locală 13.47 (14.47, ora României), la o adâncime de cinci kilometri sub fundaul mării, şi a fost urmat de mai multe replici de intensitate mai mică.
El a fost resimţit în Puglia şi Abruzzo, până în Napoli.
”Deocamdată nu s-au semnalat pagube şi nu s-a cerut asistenţă”, au anunţat pompierii italieni într-un mesaj postat pe Twitter.
Agenţia sesimologică croată a anunţat că a înregistrat un cutremur de magnitudinea 5,5, iar apoi altul, de magnitudinea 4,1, şase minute mai târziu.
Epicentrul a fost localizat la aproximativ 120 de kilometri sud de portul Split.
Primul cutremur a fost resimţit mai puternic pe litoralul central al Croaţiei, la Split şi pe insulele Hvar şi Vis, în sud, scrie presa locală, care precizează că nu s-a semnalat nicio pagubă.
Italia, situată deasupra confluenţei plăcilor euroasiatică şi africană, care o împinge către Balcanii de Nord, prezintă un risc seismic ridicat pe o mare parte a teritoriului său.
În 2009, un cutremur s-a soldat cu peste 300 de morţi în oraşul medieval Aquila şi în regiunea acestuia, în centrul peninsulei. Bilanţul a fost similar celui al seismului de la Amatrice, din 2016.
Croaţia a fost afectată la 29 decembrie 2020 de un cutremur de magnitudinea 6,4, o catastrofă care s-a soldat cu şapte morţi, în care au fost distruse sute de clădiri şi case în regiunea Petrinja.