Curtea Constituţională a amânat o decizie asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare

Curtea Constituţională a amânat o decizie asupra legii prin care evazioniştii scapă de închisoare

Curtea Constituţională a decis joi să amâne pentru 17 februarie pronunţarea pe sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului cu privire la modificările aduse legii prin care evazioniştii scapă de închisoare.

Pe 17 decembrie, instanţa supremă a decis sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu neconstituţionalitatea proiectului adoptat de Camera Deputaţilor de modificare a Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit ICCJ, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în întregime.

ADVERTISING

Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede că se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de evaziune fiscală până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul:

  • Art. 10, alin. (1): În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amendă.
  • În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.
  • Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin.(1) şi (1 prim).
ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Proiectul a mai picat la CCR

Ministerul Justiţiei, la rândul său, a propus Guvernului atacarea la Curtea Constituţională a acestei prevederi din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectul a fost avizat negativ de către Guvern şi a mai fost atacat la CCR, Curtea acceptând obiecţiunile de neconstituţionalitate şi declarând proiectul neconstituţional în ansamblul său.

Astfel, iniţial, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor pe 19 decembrie 2018, însă a fost atacată de PNL, PMP şi USR la Curtea Constituţională, care a admis obiecţiunile de neconstituţionalitate prin Decizia nr.147/2019.

ADVERTISING

La reexaminarea legii, ca urmare a deciziei CCR, deputaţii au adoptat unele amendamente, introducând pedeapsa amenzii, alternativ cu pedeapsa cu închisoarea, în cazul unor infracţiuni de evaziune fiscală.

Şi Avocatul Poporului a înaintat Curţii Constituţionale o sesizare asupra actului normativ.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇