Vladimir Putin este într-o situație mai proastă decât anul trecut. Vrea să să supraviețuiască în fotoliul de la Kremlin și pentru asta are nevoie de o victorie, cât de mică. Obiectivul lui e să termine războiul fără ca Ucraina să obțină o victorie militară relevantă pe câmpul de luptă, afirmă conf. univ. dr. Armand Goșu.
Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Armand Goșu ne-a explicat care este situația frontului și a beligeranților în acest moment, dar și care este strategia NATO: “aliații occidentali ai Ucrainei, dar mai ales SUA, vor face tot posibilul să nu tensioneze relația cu Rusia. În cazul în care ar recunoaște că o rachetă rusească a lovit teritoriul polonez sau că o rachetă a trecut prin spațiul aerian al României, NATO ar trebui să răspundă“.
“Republica Moldova e țintă de mulți ani, nu doar de la 24 februarie. Moldova este cel mai important proiect de politică externă al României în ultimii 30 de ani. Nu avem voie să-l ratăm!”, a avertizat Armand Goșu.
Sunteți inclus pe lista cu 804 persoane urmărite de Kremlin pentru a fi declarate „agenți străini”. Sunt foarte puțini străini acolo, de exemplu, generalul american Ben Hodges sau redactorul șef Bellingcat, Hristo Grozev. Ce înseamnă asta?
Această listă e rezultatul unei anchete jurnalistice, a presei străine de investigație cu acces la cea mai mare scurgere de date din istoria instituției care se ocupă cu cenzura în Rusia.
E vorba de Roskomnadzor, principala instituție a statului rus care stabilește cine este indezirabil pentru puterea de la Kremlin.
Practic, curăță spațiul informațional din Rusia de orice contrazice poziția oficială. După începerea războiului, Roskomnadzor a blocat site-uri, a îngreunat accesul la unele pagini de rețele sociale, a întrerupt emisiuni radio și TV, a declarat „agenți străini” diverse persoane.
Lista „agenților străini” este actualizată săptămânal cu jurnaliști independenți, activiști civici, politicieni din opoziție, profesori, actori, muzicieni etc. Chiar vineri o cunoscută cântăreață din Rusia, Zemfira, a fost declarată „agent străin”.
Ați vorbit de o mare investigație.
Peste 2 milioane de documente, corespondență a Roskomnadzor, care ne ajută pe noi să vedem cum funcționează cenzura în Rusia. De ce, în ciuda investițiilor americane și europene în redacții independente de știri care fac emisiuni în limba rusă, impactul acestor emisiuni în Rusia este destul de scăzut.
S-a pornit de la premisa că dacă rușii, cetățenii obișnuiți, vor afla adevărul despre ce se petrece în Ucraina, atitudinea lor față de război se va schimba. Dar autoritățile de la Moscova blochează cu mult succes accesul publicului din Rusia la informația alternativă, care contrazice narațiunea Kremlinului.
Aceste documente dezvăluie cum reacționează Puterea, în primul rând cenzura, Roskomnadzor, la diferite situații de criză: ce se petrece pe front, în spatele frontului, pe culoarele puterii, adică orice informații – adevărate sau nu – care nu convin Kremlinului.
Cum ați ajuns pe listă?
Nu am nici cea mai mică idee. Au făcut-o jurnaliștii de investigație, după ce au cercetat peste două milioane de documente. Au identificat 804 nume care au reieșit din documentele scurse.
Are efecte concrete să fii agent străin?
Dacă ești ziar sau site de știri și comentarii, toate știrile și comentariile trebuie să le începi cu un text standard, potrivit căruia publicația e agent străin.
Dacă ești persoană fizică și faci o postare pe o rețea socială, ea trebuie să înceapă cu precizarea că ești agent străin. Dacă omiți, împotriva ta poate începe urmărirea și poți fi condamnat. Deja s-au pronunțat primele condamnări pe această speță în Rusia.
“Agentul străin” Goșu consideră că a reînceput marea ofensivă rusească, de fapt?
Da, a început deja, după ce armata rusă a testat câteva săptămâni liniile de apărare ucrainene, la începutul lunii ianuarie în Zaporojie, apoi în Harkov.
O ofensivă majoră a început acum două zile în regiunea Lugansk, pe aliniamentul Svatovo-Kremennaia, unde sunt concentrate mai multe divizii de infanterie motorizată și tancuri, însoțite de trupe de parașutiști.
Mai jos, în sudul Donețk-ului, rușii au concentrat trupe și forțează linia frontului în zona Ugledar. Lupte importante, cele mai intense, se dau tot în jurul localității Bahmut, unde trupe de elită ale Ministerului Apărării au intrat în orașul asediat de peste cinci luni. Orașul este distrus într-o proporție covârșitoare. Din peste 70.000 de locuitori abia dacă mai sunt 5.000.
Bahmut este un simbol al rezistenței din Donbas, după ce îl vor ocupa, rușii vor ataca probabil spre nord-vest, spre Kramatorsk și Slaviansk, centre urbane mai importante și mai bine fortificate și care ocupă poziții strategice mai importante.
Ce vrea acum Putin? Kievul?
Putin vrea tot. Nu doar Ucraina, ci revenirea la situația strategică dinainte de 1997, adică ieșirea din NATO a fostelor țări socialiste, sateliții Moscovei din vremea Războiului Rece.
În primele săptămâni ale invaziei, Putin spera să obțină toată Ucraina, prin instalarea la Kiev a unui regim marionetă. După 1 aprilie, generalii săi anunțau că Rusia se mulțumește cu Novorossia, deci sudul și estul Ucrainei, numai că au pierdut Insula Șerpilor, punct strategic important și crucișătorul Moskva, nava amiral a flotei din Marea Neagră.
După începerea contra-ofensivei ucrainene, apetitul s-a redus și mai mult, Rusia a anexat patru regiuni. Acum, mașina de propagandă a lui Putin amenință că Rusia va declanșa o uriașă ofensivă, că va ocupa tot ce a ratat anul trecut, începând cu capitala Kiev.
De fapt, Putin se află într-o situație mai proastă decât anul trecut. Prioritățile sale sunt astăzi cu totul altele.
Care?
În primul și în primul rând, Putin vrea să supraviețuiască în fotoliul de la Kremlin. Pentru asta are nevoie de o victorie, cât de mică. Așa funcționează regimurile autoritare, loialitatea populației se cumpără cu victorii sau măcar cu iluzia victoriei.
Uriașul aparat de cenzură și de propagandă e necesar tocmai pentru a crea și întreține mitul învingătorului.
Deci obiectivul lui Putin e să termine războiul fără ca Ucraina să obțină o victorie militară relevantă pe câmpul de luptă.
Cum?
Poate să însemne înghețarea liniei frontului, după modelul frontului din Franța, din Primul Război Mondial. Putin speră că, prelungind războiul, Occidentul va obosi să mai susțină Ucraina, iar aceasta va fi obligată în 2024-2025, la concesii teritoriale, care pot fi prezentate publicului din Rusia drept mari victorii.
Chiar dacă nu poate îngheța linia frontului și continuă să piardă fâșii din teritoriile anexate în Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson, înfrângerea nu devine evidentă pentru ruși, pentru că Putin poate prezenta retragerile drept manevre militare, cum a mai făcut-o în septembrie, în Lugansk, la Liman și Izium.
Cred că linia roșie ar putea fi, în acest caz, Peninsula Crimeea. Pierderea ei ar putea fi cu greu camuflată în retragere strategică sau învăluire tactică.
Ce va arunca Putin în luptă – noii mobilizați antrenați?
O parte a celor mobilizați în primul val de la sfârșitul lunii septembrie, început de octombrie, sunt deja în tranșee de câteva luni. Grosul mobilizaților, undeva între 150.000 și 170.000 au făcut pregătire fizică și tactică, iar de câteva săptămâni au fost dislocați pe fronturile din Donbas și Zaporojie, din estul și sudul Ucrainei.
După aprecierile analiștilor militari, Putin are la dispoziție până la 300.000 de oameni, mai mult cu circa 100.000 decât numărau efectivele de care dispunea Rusia la începutul invaziei, în februarie 2022. Dar sunt mult mai slab antrenați.
Vorbim de bărbați între 30 și 50 de ani, unii cu o stare de sănătate și condiție fizică precare. Nici moralul nu este foarte bun.
Plusurile pentru mașina de război a lui Putin sunt: ofițerii au învățat lecțiile administrate de ucraineni anul trecut, cel puțin parțial, așa încât n-o să mai vedem repetate greșelile tactice din primele luni de război; industria Rusiei este mobilizată pentru război și vedem de câteva săptămâni tancuri, rachete, piese de artilerie și muniție.
Adică tancuri moderne, pe care nu le mai distrugi cu Javelin. Rachete noi, pentru a completa stocurile epuizate. Rusia a lansat în dimineața de 10 februarie peste 100 de rachete balistice și de croazieră asupra Ucrainei. Și piese de artilerie și mortiere modele mai noi, dar mai ales obuze pentru ele.
La capitolul muniție, Rusia domină destul de evident, pentru că Ucraina primește din Occident puțină muniție și cu întârziere.
Deci pe ce tehnică occidentală poate miza Ucraina? Mai ales după turneul occidental al lui Zelenski?
Coaliția de la Ramstein patronată de americani a fost destul de generoasă. Ucraina a primit mașini blindate pentru infanterie mecanizată, mortiere, piese de artilerie, muniție, obuze pentru HIMARS care lovesc la 150 km, nu doar la 80, cum sunt cele primite astăzi.
Dar tot ce au primit ucrainenii este sub ceea ce au cerut. Ei așteaptă cu înfrigurare tancurile Leopard. Cele trimise de Canada au sosit deja. La sfârșitul lunii martie, vor veni și cele trimise de Germania și alte state europene.
Discuția s-a mutat acum pe avioanele de vânătoare, care pot fi decisive în acest an. Deocamdată nu e nimic confirmat, dar unele zvonuri menționează aparatele multirol Typhoon, care ar putea fi livrate de britanici. Sunt avioane bune, dar foarte scumpe, greu de întreținut, iar pregătirea piloților durează multe luni.
F 16 ar fi o soluție mai la îndemână. Numai că occidentalii livrează noi arme cu întârziere și doar după ce rușii escaladează. Dacă ucrainenii vor avea tancuri occidentale în primăvară, avioanele de vânătoare ar putea fi conduse de piloții ucraineni abia la toamnă, într-un caz fericit.
După extraordinarul succes al vizitelor lui Zelenski la Londra, Paris și Bruxelles, mă aștept la progrese în discuțiile privind noi categorii de armament, atât de necesare Ucrainei în acest război de apărare împotriva Rusiei.
Deşi sub sancțiuni, Rusia rezistă economic, turează industria de război. Nu au avut ele efectul scontat?
Aici sunt două școli de gândire. Una spune că sancțiunile au fost eficiente și au redus dependența Occidentului de resursele energetice rusești, au lipsit industria rusească de tehnologie avansată, mai ales electronică pentru armament și muniție inteligentă.
Cealaltă școală, promovată și de propaganda rusească, spune că sancțiunile au eșuat, că Occidentul s-a încurcat în propriile decizii și a pierdut de pe urma sancțiunilor mai mult decât Rusia.
Văzând cu cât entuziasm promovează Rusia această a doua narațiune, sunt înclinat să cred că lucrurile stau exact invers, iar sancțiunile dor suficient de tare că să merite o mobilizare din partea aparatului de propagandă rusesc.
Moldova este următoarea țintă sau e doar propaganda de război a Moscovei?
Moldova e țintă de mulți ani, nu doar de la 24 februarie. Cu atât mai mult, astăzi, în vreme de război, pentru că pare ușor de destabilizat și astfel de deschis un nou front de luptă împotriva Ucrainei. Ceea ce ar putea salva campania Rusiei din 2023.
Pentru a evita un astfel de scenariu, Occidentul trebuie să rămână implicat în Moldova. Mai ales România, pentru că ea are acolo influență reală și poate împiedica Rusia să deraieze trenul moldovenesc de pe șinele care o duc spre Occident, spre UE.
Un prim pas în direcția consolidării rezilienței se face acum, odată cu formarea guvernului Dorin Recean, la Chișinău. El a fost consilier prezidențial pe probleme de securitate al Maiei Sandu, are expertiză bună în domeniul acesta și contacte prin cancelariile occidentale. Și, din câte îmi amintesc, a avut contacte bune cu Bucureștiul pe vremea când era ministru de Interne la Chișinău, în guvernele Filat și Leancă.
Faptul că România a salutat nominalizarea sa, ceea ce eu n-am mai întâlnit în practica diplomatică, pare să confirme relațiile bune și susținerea pe care le-ar putea găsi la București și în viitor.
În cazul destabilizării Republicii Moldova, România nu trebuie să stea cu mâinile în sân. Ucraina nu are nevoie de un nou front de luptă cu Rusia. De 30 de ani Republica Moldova este cel mai important proiect de politică externă al României. Nu avem voie să-l ratăm.
Racheta de vineri care a trecut peste Republica Moldova și razant pe lângă România a fost o eroare sau un avertisment?
Acuratețea rachetelor rusești nu este atât de bună. Nu știu dacă e vorba de un atac intenționat al Rusiei care vrea să testeze NATO, nu exclud un astfel de scenariu. Mai interesantă a fost reacția statelor din regiune.
Ca și în cazul rachetei care a căzut în Polonia, aliații occidentali ai Ucrainei, dar mai ales SUA, vor face tot posibilul să nu tensioneze relația cu Rusia. În cazul în care ar recunoaște că o rachetă rusească a lovit teritoriul polonez sau că o rachetă a trecut prin spațiul aerian al României, NATO ar trebui să răspundă.
Încercați să vă imaginați o discuție la Bruxelles, la Cartierul General al NATO, la care participă Viktor Orban sau Erdogan. Cum ar arăta? Probabil că destul de urât pentru NATO.
Deci e mai bine să spunem că racheta nu era rusească sau că a trecut la 35 km de frontiera unui stat aliat decât să aruncăm în aer mitul “NATO ne apără”, pe care nu doar România, ci și alte state își bazează securitatea. Dacă minciuna este suficient de credibilă și salvează obrazul NATO, să fie primită!
În această etapă, alianța de la Ramstein nu dorește escaladarea războiului. Nu știm ce se va întâmpla peste câteva luni, însă.
De partea cealaltă, evident că Ucraina are tot interesul să extindă războiul, încercând să implice țările NATO, de partea sa. Poate că va reuși, nu peste mult timp.
Dar nu în privința României, care pare că se sperie mai tare de o victorie ucraineană decât de un succes militar al Rusiei. Deci din grupul de țări occidentale care la nevoie va sprijini militar Ucraina, este puțin probabil să facă parte România. E doar un scenariu, luați-o ca atare.
Scandalurile de corupție de la Kiev nu demobilizează și poporul, și Armata, și Occidentul?
Spre deosebire de România, unde dezvăluirile presei despre afaceri de corupție nu prea există, iar atunci când apar nu contează, în Ucraina ele contează. Când a anunțat demiterea unor oficiali, președintele Zelenski a început prin a mulțumi ziariștilor care au anchetat acele cazuri.
Din cele trei demiteri pentru corupție, singura în care acuzațiile par mai serioase este cea legată de achiziționarea unor produse la preț mai mare de către Ministerul Apărării.
A fost demis un secretar de stat care se ocupa de achiziții la Apărare. Ministrul Apărării, Reznikov, un civil în vreme de război, spre deosebire de România, care are un guvern condus de un general, ar fi vrut să demisioneze, dar majoritatea din Rada Supremă l-a convins să rămână în funcție. Deși fusese anunțat succesorul său, generalul Budanov, șeful serviciilor militare de spionaj.
În ce privește mobilizarea populației în efortul de război, comparați vă rog sondajele din România, câți ar pune mâna pe armă că să-și apare țara (35-36%), cu 94% dintre ucraineni convinși că vor învinge. Sau cu cei 89% ucraineni care declară că și în cazul unui atac nuclear al Rusiei, nu se vor preda, ci vor continua să lupte.
Legea minorităților nu este o greșeală? Au antagonizat mult public în România.
N-am găsit articole în presa importantă de la Kiev pe acest subiect. Și nici în presa internațională. Mai mult, o publicație importantă cum este Le Monde a lăudat Ucraina pentru legea minorităților.
Bucureștiul a reacționat târziu, la 22 decembrie, la o lege care s-a adoptat cu 10 zile înainte. Reacția a părut pentru observatori și diplomați străini o diversiune la criticile îndreptate împotriva MAE și a ministrului personal pentru eșecul Schengen.
Mai mult, Bucureștiul s-a coordonat cu Budapesta, care a reacționat și ea la câteva ore după stufosul comunicat al MAE. Or, nu e în interesul Ucrainei să intre într-o polemică cu România care ar conduce la o apropiere și mai mare a României de Ungaria, și implicit de Rusia, cel puțin pe această temă.
Deci diplomația ucraineană e fericită cu mutarea dezbaterii la Comisia de la Veneția, cu depolitizarea ei, transformarea într-o chestiune tehnică. Și eu aștept cu interes concluziile Comisiei de la Veneția. Și mai ales comunicatul MAE care va rezuma de o manieră inedită concluziile Comisiei.