Doi reprezentanți ai unor companii ucrainene care lucrează cu Ministerul ucrainean al Apărării sunt cercetați pentru deturnarea a aproape 120 de milioane de UAH (3,23 milioane de dolari).
„Sub pretextul aprovizionării cu alimente a unităților militare, infractorii au transferat o parte din fonduri în contul bancar al unei companii pe care o controlau. Suma totală a fondurilor furate este de peste 120 de milioane UAH”, a anunțat, vineri, Poliția Națională din Ucraina într-un comunicat.
Șefii celor două companii au încheiat un acord cu Ministerul Apărării pentru a furniza hrană pentru personalul și animalele din unitățile militare și din instituțiile militare de învățământ ale Forțelor Armate ale Ucrainei. Cu toate acestea, „infractorii au transferat o parte din veniturile obținute în contul bancar al companiei implicate în activitatea infracțională", a precizat Poliția Națională a Ucrainei.
Inculpații riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 12 ani și confiscarea bunurilor, a adăugat poliția.
Dezvăluirile au loc în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și guvernul ucrainean lucrează la „noi reforme care vor face țara mai umană, mai transparentă și mai eficientă". Eliminarea corupției generalizate este o parte importantă a candidaturii Ucrainei la UE.
De aceea, Zelenski a concediat o serie de înalți funcționari ucraineni vizați de anchete de corupție legate de achiziția de bunuri în timpul războiului.