Două raiduri anticorupţie de mare profil au fost efectuate de autorităţile ucrainene miercuri dimineaţă, vizându-i pe oligarhul Igor Kolomoiski şi pe fostul ministru de Interne Arsen Avakov.
Casa miliardarului Igor Kolomoiski, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ucraina, a fost percheziţionată, a declarat o sursă din SBU pentru postul public de televiziune Suspilne.
E vizat un miliardar celebru
Presa locală relatează că ancheta se referă la companiile Ukrtatnafta şi Ukrnafta. Este vorba despre risipă de produse petroliere în valoare de 40 de miliarde de hrivne şi evaziune de la plăţile vamale, relatează The Guardian.
Fotografii care circulă pe reţelele sociale îl arată pe Kolomoiski, îmbrăcat într-un trening, privind în prezenţa unor ofiţeri SBU în interiorul unei case mari din lemn, scrie Reuters, care precizează că nu a putut verifica imediat autenticitatea imaginilor.
Kolomoiski a fost anterior inculpat de SUA şi i-a fost revocată cetăţenia ucraineană anul trecut de către preşedintele Volodimir Zelenski.
Igor Kolomoiski este un fost aliat al preşedintelui şi l-a susţinut în campania electorală din 2019. El este originar din oraşul central Dnipro şi deţine o serie de active, inclusiv unul dintre cele mai influente canale de televiziune din Ucraina.
Oficialii anticorupţie ucraineni investighează, de asemenea, un caz în care suspectează opt persoane de deturnare de active şi fonduri de la o companie petrolieră controlată de stat, legată anterior de Kolomoiski, scrie Reuters.
Statele Unite l-au sancţionat pe oligarh în 2021, "din cauza implicării sale în acte de corupţie semnificative". Autorităţile americane au susţinut că Kolomoiski şi un partener de afaceri au spălat în Statele Unite fonduri furate. Kolomoiski a negat orice ilegalitate.
Ancheta în cazul elicopterului prăbuşit
În ceea ce-l priveşte pe Arsen Avakov, el a fost ministru de Interne din 2014 până în 2021. Acesta a declarat pentru Suspilne că percheziţiile au avut legătură cu prăbuşirea elicopterului militar de la Brovarî de luna trecută şi au fost efectuate la mai multe adrese.
"Ne-am uitat la contractele cu elicopterele Airbus, vechi de şase ani. Desigur, nu s-a găsit nimic. Contractele au fost aprobate de Guvern şi de Parlament", a declarat Avakov.
Un elicopter militar fabricat de Airbus s-a prăbuşit la 18 ianuarie, provocând moartea a 14 persoane, între care ministrul de Interne Denîs Monastîrski şi alţi oficiali de top din minister.
Avakov, în vârstă de 59 de ani, a demisionat din funcţia de ministru de interne al Ucrainei în iulie 2021. El a fost unul dintre cei mai puternici oficiali ai ţării, ocupând funcţia de ministru de Interne timp de peste şapte ani.
Toate aceste percheziţii au loc în contextul în care autorităţile ucrainene şi-au intensificat în ultimele săptămâni eforturile anticorupţie, după ce presa a dezvăluit mai multe cazuri de contracte dubioase, inclusiv la Ministerul Apărării şi la cel al Infrastructurii.
De atunci, mai mulţi oficiali şi funcţionari publici au fost demişi sau şi-au dat demisia, unii dintre ei fiind arestaţi sau anchetaţi.
De asemenea, vineri, Kievul va găzdui un summit cu UE, în cadrul evaluării candidaturii sale la blocul comunitar, pe care trebuie să-l convingă că îndeplineşte standardele necesare.
„Raiduri de primăvară în loc de o campanie de însămânțare"
Perchezițiile anticorupție s-au desfășurat în întreaga țară, a anunțat David Arakhamia, liderul majorității parlamentare din Ucraina. Arakhamia a scris pe Telegram că autoritățile au desfășurat „raiduri de primăvară în loc de o campanie de însămânțare".
Alături de „o serie întreagă de acțiuni de investigație sub acoperire", Arakhamia a dezvăluit că au fost efectuate percheziții imobiliare și la politicianul Vadim Stolar, potrivit CNN.
El a precizat că „întreaga conducere a agenției vamale" a fost demisă, că au avut loc „percheziții la Serviciul Fiscal de Stat" și că autoritățile au transmis „notificări unor înalți funcționari ai Ministerului Apărării".
„Țara se va schimba în timpul războiului. Dacă cineva nu este pregătit pentru schimbare, statul va veni și îl va ajuta să se schimbe", a spus politicianul ucrainean.