România joacă un rol discret, dar important în susținerea Ucrainei, dar când vine vorba de chestiuni strategice, cum ar fi elaborarea unei noi politici estice a UE, nu se aude nimic de la București. Cu toate acestea, vocile forțelor pro-ruse, precum AUR sau Călin Georgescu, cel mai extremist susținător al lui Putin în România, care a redevenit activ, sunt puternice.
Rusia este în război cu unul dintre vecinii României și niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc; și niciodată până acum angajamentul pentru o Românie europeană nu a fost atât de obosit.
Acest lucru este paradoxal în condițiile în care România nu a fost niciodată în istoria sa atât de puternic integrată în Occident și primește o garanție de securitate din partea acestuia, consideră Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și din 2017 până în 2022, președintele Secţiei Filozofie Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe.
În opinia acestuia, este momentul ca Uniunea Europeană să-și mute centrul de greutate în Est, unde statele baltice și Polonia sunt vârf de lance în opoziția față de agresiunea militară la scară largă a Rusiei în Ucraina.
"Din nefericire, partidul PiS din Polonia este în conflict cu Bruxelles-ul pe probleme de stat de drept. Dar Polonia a fost principalul rival al Moscovei în lupta pentru hegemonie în estul Europei timp de secole. Nu trebuie să uităm că Polonia a fost împărțită de Rusia și de statele germane (Prusia, Austria și Germania nazistă) de patru ori (1772, 1793, 1795, 1939), deci există o lungă istorie de politici antipoloneze din partea Prusiei/Germania și a Rusiei.
De asemenea, nu trebuie să uităm că Polonia-Lituania a dominat Belarusia și o mare parte din Ucraina, precum și sudul Letoniei din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Polonia a înțeles, de asemenea, că nu va avea niciodată securitate dacă Ucraina nu devine un stat democratic puternic. Securitatea Finlandei, a Suediei și a statelor baltice este, de asemenea, amenințată masiv. Aceste state sunt acum reunite de agresiunea lui Putin pentru a forma o alianță de interese în cadrul UE și, din moment ce Parisul și Berlinul au încă o fixație față de Moscova, trebuie să își afirme mai ferm interesele și la nivelul UE.
De fapt, România ar trebui să împărtășească interesele acestor state. În primul rând, pentru că România nu ar fi ferită de expansiunea rusă, dar apoi și pentru că este în interesul elementar al României să protejeze Republica Moldova.
România, după cum am menționat, joacă un rol discret, dar important în susținerea Ucrainei. Dar când vine vorba de chestiuni strategice, cum ar fi elaborarea unei noi politici estice a UE, nu se aude nimic de la București. Cu toate acestea, vocile forțelor pro-ruse, precum AUR sau Călin Georgescu, cel mai extremist susținător al lui Putin în România, care a redevenit activ, sunt puternice", argumentează istoricul.
Acesta atrage atenția că trebuie să fim pregătiţi pentru un război lung:
"Putin pregătește o ofensivă majoră. Soarta sa politică este legată de acest război. Marea majoritate a rușilor sprijină sau tolerează războiul.
În prezent, speranța unei opoziții puternice în Rusia este o iluzie a Occidentului. Ucraina se află în prezent sub o presiune masivă.
Succesele ucrainene de la Harkov și Herson nu ar trebui să ascundă faptul că Rusia dispune de resurse enorme și de voința de a distruge inamicul.
În Occident, Ucrainei i s-a dat întotdeauna doar ceea ce avea nevoie pentru a nu se prăbuși. Pierderile ucrainene sunt foarte mari, iar populația civilă suferă enorm. Ucraina are nevoie urgentă de un sprijin cuprinzător și durabil. Statele vecine trebuie să înțeleagă și ele acest lucru.
Rămâne de văzut dacă politica de securitate va juca un rol în alegerile prezidențiale din România sau dacă se va pune problema poziției candidaților față de Rusia. Este remarcabil: Rusia este în război cu unul dintre vecinii României și niciodată până acum nu a existat atâta simpatie deschisă și voalată pentru Rusia în rândul publicului românesc; și niciodată până acum angajamentul pentru o Românie europeană nu a fost atât de obosit.
Acest lucru este paradoxal în condițiile în care România nu a fost niciodată în istoria sa atât de puternic integrată în Occident și primește o garanție de securitate din partea acestuia.
Se pare că elita de la Dâmbovița se bazează atât de mult pe protecția NATO, încât crede că se poate dedica unor şarade de personal foarte meschine. Putem doar spera că nu va exista nici măcar o trezire neplăcută".
În ceea ce privește nota discordantă pe care o face Ungaria lui Viktor Orban și care sabotează politica de solidaritate a UE, Oliver Jens Schmitt consideră că, oricum, fără SUA, UE ar fi în pericol, pentru că îi lipșeste conducerea.
"Ungaria este cel mai vizibil susținător al lui Putin în UE în acest moment; cu toate acestea, sprijină, de asemenea, interesele oamenilor de afaceri ruși într-un mod destul de șubred, despre care Ungaria consideră că ar trebui să fie scoşi de pe lista de sancțiuni a UE.
Cu toate acestea, guvernele încă nu le explică cetățenilor lor despre ce este vorba cu adevărat: Rusia duce un război împotriva întregului Occident, nu doar împotriva Ucrainei. Putin spune în mod deschis, iar propagandiștii săi amenință în mod flagrant cu atacuri asupra Berlinului.
Cu toate acestea, în UE, mulți încă mai cred că acesta este un război regional la periferia Europei, care ar putea fi încheiat cel mai bine prin concesii teritoriale din partea Ucrainei. Fără SUA, UE ar fi în mare pericol, deoarece, cu toată solidaritatea sa, îi lipsește conducerea.
Cancelarul german Scholz reacționează doar la cele mai mari presiuni, dar această tergiversare este prezentată în Germania ca fiind o dovadă de spirit de stat; Franța este slabă și nu se coordonează bine cu Germania. Cu cât o țară se află mai la vest, cu atât există mai puțină preocupare și angajament.
Acest lucru nu se aplică în cazul Regatului Unit, care, din păcate, nu mai face parte din UE.
Adevărul este că vecinii Rusiei și ai Ucrainei iau inițiativa, și anume Finlanda, statele baltice și Polonia. România oferă în mod discret un ajutor important, în special în ceea ce privește logistica, dar nu prea se remarcă ca actor la nivel european.
Fără SUA, Europa, cu numeroasele sale interese particulare, ar fi cu greu capabilă să acționeze. Iar acest lucru se datorează conducerii slabe de la Berlin și Paris și unei lipse de coordonare. Cu toate acestea, un motiv mai profund este faptul că șefi de stat europeni importanți speră, de asemenea, în liniște, la o încetare rapidă a războiului prin concesii ucrainene.
Cancelarul Scholz, în special, se află sub presiunea partidului său și a multor alegători, care combină antiamericanismul, pacifismul și prietenia față de Rusia, precum și dezinteresul și aroganța față de țările baltice și Polonia, ale căror avertismente au fost ignorate în timpul erei Merkel."