Cum au fost demiși directorii CE Oltenia: Vor sta în preaviz până le expiră mandatele

Cum au fost demiși directorii CE Oltenia: Vor sta în preaviz până le expiră mandatele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Daniel Burlan, președinte al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, și Marius Negru, membru și el în Comitetul Director al CEO, au fost revocaţi din funcţii de Consiliul de Supraveghere al companiei.

Cei doi se află în preaviz, 20 de zile, exact până când oricum le expirau mandatele, în luna februarie, scrie Reporter24.

Măsura a fost luată după ce ministrul Energiei a cerut luni demiterea lor. Virgil Popescu a anunţat că cei din Corpul de Control al ministerului au finalizat raportul preliminar privind tragedia de la cariera Jilţ Sud în care au murit trei oameni şi că a cerut schimbarea din funcţie a lui Daniel Burlan şi a lui Marius Negru.

ADVERTISING

”Voi solicita Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia eliberarea din funcţie a directorului general, respectiv a domnului Daniel Burlan şi Marius Negru. Punerea în pericol a vieţilor unor angajaţi este inacceptabilă. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat la CE Oltenia şi folosirea unor maşini vechi de 40 de ani este inadmisibilă. Gradul de uzură este conform duratei”, a afirmat Virgil Popescu.

El a adăugat că a cerut şi schimbarea directorului comercial care se ocupă de achiziţii, a celui responsabil cu reabilitarea drumurilor, precum şi identificarea persoanelor care au întocmit caietele de sarcini.

ADVERTISING

Săptămâna trecută, o mașină care transporta muncitori spre Cariera Jilț Sud a Complexului Energetic Oltenia s-a răsturnat. Trei muncitori au murit și mai mulți au fost răniți.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇