Cum au acționat concret cei doi generali SRI și avocatul Trăilă: Echipa pretindea că poate controla actul de justiție

Cum au acționat concret cei doi generali SRI și avocatul Trăilă: Echipa pretindea că poate controla actul de justiție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, s-a întâlnit în luna iulie 2023, la o terasă din bulevardul Pipera – Tunari, cu denunțătorul și i-a creat acestuia „convingerea că situația sa juridică îi este cunoscută și că va primi sprijinul” pentru a obține o condamnare cu suspendare într-un proces instrumentat de procurori europeni.

Acuzația apare în dosarul deschis de DNA în urma denunțului omului de afaceri Robertino Cătălin Hideg și în care generalii SRI în rezervă Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, precum și avocatul Doru Trăilă, sunt acuzați de trafic de influență, iar firmele controlate de generali, de spălare de bani.

ADVERTISING

Mita solicitată de cei trei acuzați lui Robertino Cătălin Hideg a fost de 600.000 de euro și urma să fie mascată sub forma contracte de asistență juridică plătită către S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații”, de unde o parte urma să fie transferată spre firmele generalilor, sub forma unor contracte de consultanță.

Între generali și avocatul Trăilă ar fi fost stabilit un mecanism de spălare a banilor rezultați din afaceri precum cea care a dus la punerea sub control judiciar a celor trei.

Ordonanța DNA de continuare a urmării penale în acest caz precizează că cei trei au format o echipă „ce pretinde că poate influența actul de justiție și chiar să îl controleze, sens în care au fundamentat încă din anul 2019 un mod de operare prin încheierea unui contract cadru de consultanță între S.C.P. „Doru Trăilă și Asociații” și SC Wise Line Consulting SRL (fostă Intell Cube Consulting SRL, societate controlată de către Dumbravă Dumitru) și, ulterior, prin încheierea unui contract de consultanță generală între SC Wise Line Consulting SRL și SC Strategic Sys SRL (societate controlată de către Coldea Florian), ambele având ca scop ascunderea legăturii între beneficiarul serviciilor de asistență juridică și numiții Coldea Florian și Dumitru Dumbravă”.

ADVERTISING

Din suma totală de 600.000 de euro, denunțătorul a plătit doar 438.000 de lei și 20.000 de euro.

Denunțul a fost făcut după ce Hideg a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în prima instanță și a rămas cu interdicția de părăsire a țării, ceea ce l-a făcut să-și piardă încrederea că problemelor sale din justiție vor fi rezolvate de cei trei acuzați.

Cabinetul avocatului Trăilă, vehicul de transfer al banilor către firmele generalilor

Din analiza tranzacțiilor efectuate prin contul de lei de către SCP „Doru Trăilă și Asociații”, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme.

După efectuarea încasărilor de la aceste firme, SCP Doru Trăilă și Asociații efectuează mai multe plăți, cele mai mari fiind cele către Wise Line Consulting SRL (Dumitru Dumbravă). Aceasta a virat ulterior plăți către alte societăți de consultanță, printre care Strategic Sys S.R.L., Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL.

ADVERTISING

„Caracterul repetitiv al plăților efectuate creează o suspiciune plauzibilă în sensul că SCP  „Doru Trăilă și Asociații” reprezintă doar un vehicul pentru transferul sumelor de bani către societățile de consultanță, concluzie întărită și de faptul că, deși sunt încheiate contractate servicii de asistență juridică, ponderea serviciilor de asistență din costul total achitat de beneficiarul acestora, raportat la serviciile de consultanță  contractate, este redusă”, menționează procurorii DNA.

Firma lui Coldea

SC Strategic Sys SRL, cu un un singur angajat, a fost înregistrată la Registrul Comerțului în anul 2020, avându-i ca asociați pe Florian Coldea și Dumitru Cocoru, iar ca administrator pe Dumitru Cocoru.

Obiectul principal de activitate al societății îl constituie „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, însă sunt prevăzute și activități secundare: „Activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării”, „Activități de consultanță pentru afaceri și management”, „Activități de consultanță și tehnologia informației” ș.a.

Din analiza rulajelor de cont a rezultat că, în perioada10.01.2022 – 28.02.2024, SC Strategic Sys SRL a încasat de la SC Wise Line Consulting SRL suma totală de 1.241.726,47 lei, prin 19 transferuri, astfel:

  • anul 2022 – 17.329,00 lei,
  • anul 2023 – 1.075.146,23 lei,
  • anul 2024 – 149.251,09 lei.

În ordonanța DNA sunt cuprinse și stenogramele câtorva discuții, între Dumitru Dumbravă și avocatul Trăilă și omul de afaceri. Florian Coldea nu apare în stenogramele din acest document.

Puteţi citi stenograma unei discuții între generalul (r)Dumitru Dumbravă și Cătălin Hideg în continuarea articolului DNA – stenograme: cum au acționat concret cei doi generali SRI (r) și avocatul Trăilă: echipa pretindea că poate controla actul de justiție pe Curs de Guvernare


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇