Charles a devenit rege, dar încoronarea ar putea avea loc abia anul viitor

Charles a devenit rege, dar încoronarea ar putea avea loc abia anul viitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Charles, fostul prinț de Wales, a devenit rege imediat după moartea mamei sale, Elisabeta a II-a, dar încoronarea oficială nu va avea loc în următoarele luni.

Va fi însă proclamat oficial rege sâmbătă, la Palatul St James din Londra, în fața unui organism ceremonial cunoscut sub numele de Consiliul de Aderare, explică The Guardian.

Acesta este alcătuit din membri ai Consiliului Privat, care îl consiliază pe monarh în chestiuni de stat, un grup de parlamentari de rang înalt, dar și înalți funcționari publici, înalți comisari din Commonwealth și din Lordul primar al Londrei.

ADVERTISING

Tradiția spune că prima proclamație publică a noului monarh va fi citită în aer liber la Palatul St James de către un oficial cunoscut drept Garter King of Arms, care va striga: "God save the King".

După proclamație, Charles va citi o declarație și va depune jurământ referitor la securitatea Bisericii Scoției. El trebuie, de asemenea, să depună un jurământ referitor la Biserica Angliei.

Pe măsură ce proclamația este citită la St James, ceremonii similare vor fi avea loc la Edinburgh și la Windsor. În mod tradițional, mai multe trăsuri vor pleca de la Palatul St James și vor merge pe străzile Londrei. Se vor trage salve de tun în Hyde Park, în Turnul Londrei și de pe navele militare.

ADVERTISING

Dar încoronarea lui Charles va necesita o planificare detaliată, și, prin urmare, este puțin probabil să aibă loc în următoarele luni.

Încoronarea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la care au participat șefi de stat din întreaga lume, a avut loc la 16 luni de la succesiunea ei la tron.

În ultimii 900 de ani, încoronarea a avut loc în Westminster Abbey, iar Charles va fi al 40-lea rege încoronat.

Regina Elisabeta a II a a Marii Britanii a murit, joi, la vârsta de 96 de ani, după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat rapid.

ADVERTISING

Vestea morții reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a întristat întreaga lume și numeroși lideri politici au transmis mesaje de condoleanțe.

Cu toții spun că regina a adus unitate națiunii britanice și a fost o prietenă de nădejde a multor țări.

Mai multe despre viața extraordinară a Reginei Elisabeta a II-a, cea care și-a pus întreaga viață în slujba Marii Britanii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇