Charles este cel mai în vârstă moștenitor al coroanei care urcă pe tronul Marii Britanii, iar unii specialiști consideră că responsabilitățile și provocările pe care le implică rolul de șef al statului ar trebui să-l determine să abdice în favoarea fiului său, pentru a se putea retrage onorabil.
Ajuns la 73 de ani pe tronul Marii Britanii, Charles trebuie să fie conștient că nu va avea o domnie lungă. Preluând copleșitoarea moștenire lăsată de mama sa, Elisabeta a II-a, îi rămâne un interval de timp în care poate conduce țara, iar acum toată lumea așteaptă să vadă ce fel de suveran va fi.
Pentru unii experți, Charles ar putea acum să pregătească terenul pentru a-i ceda tronul fiului său, William. Ar fi cea mai bună decizie, din mai multe motive.
În primul rând, timpul s-a scurs în defavoarea lui Charles: acel timp în care el putea să ofere toată energia, având, totodată, suficient răgaz pentru a-și pregăti și dezvolta acțiunile, s-a redus foarte mult. "După ce a așteptat întreaga sa viață de adult, până la ce ar trebui să fie pensionarea, să-și ia locul pe tron, Charles trebuie să simtă că nu va avea mult de slujit", scrie Zulfikar Abbany într-un editorial publicat duminică de Deutsche Welle.
"Dacă vreunul din comportamentul său din ultimii 35 de ani poate fi luat drept dovadă, aș sugera că ultimul lucru pe care îl dorește să fie este rege. Nici soția sa, Camilla, nu și-a exprimat prea mult apetit pentru slujba de regină consoartă", arată acesta.
În ultimele decenii, Charles și-a afirmat pasiunea pentru mediu, gătit și păstrarea tradițiilor, implicându-se și numeroase în activități caritabile, preocupări care l-au atras și în România. Rolul de șef de stat îi va limita drastic capacitatea de a se dedica acestor pasiuni.
Un alt motiv pentru Charles ar trebui să abdice ar fi că Charles nu se împacă cu constrângerile pe care le implică rolul său de monarh, îndeosebi la exprimarea opiniilor personale. El este obișnuit să spună ce gândește, iar în iunie a fost criticat pentru că a catalogat drept "groaznice" planurile guvernului de trimite migranți în Rwanda, amintește Abbany.
"Se pare că Charles e mai puțin fiul mamei sale decât impune linia de succesiune. Iar asta ar putea să nu fie un lucru rău. Charles încă poate să-i dea frâiele fiului său cel mare, William. În fond, el este regele. Ar trebui să facă ceea ce îi place", consideră autorul.
Un expert în dreptul constituțional britanic a explicat ca Charles nu putea să renunțe pur și simplu la tron înainte de încoronarea sa. "Legea succesiunii din 1701 prevede că orice schimbare trebuie să fie aprobată de guvern și de Parlament", a explicat Dr. Robert Morris, membru al departamentului de drept constituțional de la University College London, arătând că probabilitatea ca acest lucru să se întâmple era nulă: "William însuși nu și-ar dori acest lucru și, dacă ar încerca cineva, nu ar fi fost votată."
În schimb, Charles își poate păstra tronul câțiva ani înainte de a-l ceda fiului său, crede expertul. "Ar fi perfect normal ca regele Charles să vrea să-și asume tronul și să-și îndeplinească sarcinile pentru care s-a pregătit atât de mult. Dar unii ar putea considera că e la fel de normal dacă un bărbat care acum are deja 73 de ani și-a făcut treaba de ceva timp înainte de a-i preda lui William", a arătat Morris.
Acesta spune că o abdicare la vârsta pensionării este mult mai acceptabilă decât renunțarea la tron pentru a pune dragostea mai presus de datorie. Decizia regelui Edward al VIII-lea de a renunța la tron în 1936 pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson a rămas în istorie ca o criză ce a amenințat monarhia. În schimb, Charles nu are pe umeri presiunea pe care a moștenit-o mama sa, de a-și servi țara toată viața, consideră expertul în drept constituțional britanic.
După decizia lui Edward al VIII-lea, abdicarea a devenit un tabu pentru casa regală britanică, scria în luna mai, istoricul Ed Owens, într-un editorial publicat de The Guardian.
"Alte familii regale europene au îmbrățișat ideea abdicării ca un mod pozitiv de a preda următoarei generații responsabilitățile monarhiei. În Olanda, Belgia și Spania, abdicarea a însemnat reinventare. Generației mai în vârstă i s-a permis să se retragă liniștită; tinerii au preluat controlul și au conferit monarhiilor lor un necesar impuls de energie și imaginație", a explicat el.