CCR amână a doua oară decizia pe pensiile magistraților. Undă verde pentru reforma companiilor de stat și cea din sănătate

CCR amână a doua oară decizia pe pensiile magistraților. Undă verde pentru reforma companiilor de stat și cea din sănătate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat din nou decizia în cazul pensiilor magistraților. De data asta pentru 20 octombrie.

De asemenea, a mai fost amânată dezbaterea pe sesizarea formulată de partidele AUR, S.O.S. România și POT cu privire la altă lege din pachetul 2 asumat de Executiv – cea care include noile taxe și măsuri fiscale de la Ministerul Finanțelor.

Ce a decis Curtea azi

Pe de altă parte, Curtea a respins cu unanimitate de voturi obiecţia de neconstituţionalitate care priveşte modificările OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a companiilor de stat. Este vorba despre modificări necesare pentru a îndeplini jalonul 439 din PNRR, care vizează reforma conducerii companiilor publice.

În plus, CCR a respins şi sesizarea suveraniştilor la legea privind reforma în sănătate.

Ambele legi au fost declarate constituționale, astfel că merg la promulgare la președintele Nicușor Dan.

Greu cu pensiile magistraţilor

Şi la şedinţa din 24 septembrie CCR a amânat o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor, contestată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Premierul Ilie Bolojan a transmis indirect că o decizie negativă ar putea duce la plecarea sa din funcție:

„Când ai un proiect important care este un jalon, dacă el nu trece, e greu de presupus că Guvernul mai are legitimitatea să vină cu alte măsuri.”

La rândul său, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că o eventuală respingere a reformei pensiilor de către CCR ar pune sub semnul întrebării legitimitatea actualului guvern.

Însă preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, întrebat ce părere are despre o demisie a premierului, în cazul unui eşec la CCR pe legile de reformă, că nu este adeptul acestor tipuri de abordări, adăugând că a văzut, în ultima vreme, că şi ”premierul a lăsat-o mai moale cu chestia asta.”

Dosarul este unul sensibil și cu implicații majore pentru calendarul reformelor asumate de România în fața partenerilor europeni. În contextul reuniunii ECOFIN din 10 octombrie, unde se vor evalua progresele privind reducerea deficitului, un eventual blocaj pe legea pensiilor ar putea afecta accesul la fonduri europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇