Curtea Constituţională a României a atacat cu recurs, vineri, decizia Curţii de Apel Ploieşti privind suspendarea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale de anul trecut.
CCR, care este parte în dosar, poate ataca această decizie formulată de judecătorul Alexandru Vasile.
Însă şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dar şi două persoane fizice au contestat, de asemenea, decizia Curţii de Apel Ploieşti.
- Un judecător din Ploiești a decis suspendarea executării hotărârii CCR de anulare a alegerilor
- Bizara decizie de la Ploiești. Cauze și efecte asupra alegerilor
- Decizia judecătorului din Ploiești: trambulină pentru Simion
Pe lângă femeia care a depus solicitarea în instanţă împotriva hotărârii CCR, care se numeşte Gheorghiţa Popescu, alte zece persoane au cerut la Curtea de Apel Ploieşti anularea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 a CCR.
Unul dintre dosare a fost soluţionat de un alt complet din cadrul Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, în 23 aprilie. Acel complet a admis excepţia necompetenţei generale, invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Dintre celelalte nouă dosare, patru au fixate termene de judecată în zilele de 29 şi 30 aprilie, iar cinci se află în faza procedurii prealabile, neavând încă stabilite termene de judecată.
Decizia surprinzătoare de suspendare a hotărârii Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 poartă semnătura judecătorului Alexandru Vasile, magistrat la Curtea de Apel Ploiești.