Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a arestat un cetăţean român acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei. MAE susţine că are cazul în atenţie şi îi oferă românului asistenţă consulară.
FSB a precizat că suspectul este născut în anul 2002 şi ar fi fost reținut în orașul Soci, din regiunea Krasnodar, fiind acuzat că desfășura activități de spionaj în favoarea serviciilor de informații ucrainene, transmite TASS. Însă MAE subliniază că, de fapt, românul a fost inițial reținut în regiunea Abhazia (ocupată de ruşi în Georgia) acum patru luni și ulterior a fost transferat la Soci.
„În orașul Soci, ofițerii FSB au reținut un cetățean român implicat în activități de culegere de informații în favoarea serviciilor speciale ucrainene”, se arată în comunicatul oficial.
Acuzat că transmitea coordonatele unor sisteme de apărare
Potrivit FSB, în vara anului 2024, tânărul ar fi acționat la indicațiile serviciilor ucrainene, colectând și transmițând informații privind amplasarea unor facilități de apărare antiaeriană din zona Soci.
„S-a stabilit că, în vara anului 2024, acesta, acționând la ordinul serviciilor speciale ucrainene, a cules și transmis informații despre locațiile sistemelor de apărare aeriană din oraș”, a precizat FSB.
Promisiuni de recompensă
Conform aceleiași surse, serviciile de informații din Ucraina i-ar fi promis românului evacuarea în siguranță din Rusia și posibilitatea de a se alătura unei unități de voluntari pentru a participa la luptele împotriva forțelor ruse.
Departamentul de anchetă al FSB din regiunea Krasnodar a deschis un dosar penal împotriva cetățeanului român, în baza Articolului 276 din Codul Penal al Federației Ruse, care se referă la infracțiuni de spionaj.
Dacă va fi găsit vinovat, românul riscă până la 20 de ani de închisoare.
Românul a mărturisit că e spion
Presa rusă a publicat o înregistrare video de la FSB, în care apar doi agenţi care arestează un bărbat şi-l culcă la pământ.
Suspectul - filmat apoi cu faţa blurată în timpul unui interogatoriu - se exprimă în engleză şi spune că a trimis informaţii despre localizarea unei baterii antieriene ruse unui contact din cadrul serviciilor ucrainene.
Când a fost întrebat cu cine a fost în contact, deținutul a răspuns în limba engleză: „Numele lui este Vladimir, este un ofițer superior de informații din Ucraina”.
„Am văzut un echipaj de apărare aeriană pe drumul de la Soci la Adler, pe partea dreaptă a drumului. Mi-am amintit intersecția în care se afla. Mai târziu am găsit acest loc pe hartă și i-am trimis această informație”, a declarat deținutul în timpul interogatoriului.
Reacţia MAE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că are în atenție acest caz şi urmează să îi ofere tânărului protecție și asistență consulară.
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că are în atenție situația unui cetățean român care a fost inițial reținut în regiunea Abhazia în urmă cu patru luni și ulterior a fost transferat la Soci, Federația Rusă, fiind deja efectuate demersurile de acordare a protecției și asistenței consulare pe lângă autoritățile centrale și locale, în conformitate cu normele internaționale în materie”, anunţă MAE într-un comunicat remis vineri.
MAE a continuat demersurile pe lângă autoritățile din Georgia și Rusia pentru a putea acorda asistența consulară necesară și pentru a se asigura că sunt respectate drepturile persoanelor aflate în astfel de situații, conform dreptului internațional în materie.
De asemenea, reprezentanții MAE sunt în legătură cu familia.