Caz similar cu tragedia din 2 Mai: O șoferiță drogată care a ucis la 17 ani 2 tineri într-un accident a fost condamnată pe viață în SUA

Caz similar cu tragedia din 2 Mai: O șoferiță drogată care a ucis la 17 ani 2 tineri într-un accident a fost condamnată pe viață în SUA

Un caz asemănător cu accidentul din 2 Mai, unde un șofer în vârstă de 19 aoi a condus drogat și a spulberat un grup de tineri aflați pe marginea șoselei, s-a petrecut anul trecut în Statele Unite și a ajuns săptămâna aceasta în faza verdictului.

Mackenzie Shirilla, o tânără în vârstă de 19 ani a fost luni condamnată pe viață la închisoare, cu posibilitatea de eliberare condiționată, după ce în iulie anul trecut a izbit cu mașina zidul unei clădiri, fără a frâna. În accident au murit iubitul ei și un alt pasager, relatează Sky News.

Tânăra, care avea 17 ani la momentul accidentului, a intrat în zid cu 160 km/h, fără a avea reflexul să frâneze.

ADVERTISING

Șoferița a fost condamnată pentru 12 capete de acuzare, inclusiv crimă. Ea a primit două pedepse concurente de la 15 ani la închisoare pe viață într-un tribunal din Ohio pentru uciderea prietenului său, Dominic Russo (20 de ani) și a lui Davion Flanagan (19 ani). Cei doi pasageri au murit pe loc.

Toți cei trei tineri fumaseră marijuana, iar polițiștii au găsit în mașină ciuperci halucinogene, potrivit New York Post.

„Lui Dom și Davion li s-au furat viitorul, speranțele și visurile. Mackenzie nu a arătat niciun pic de milă pentru Dominic, nici pentru Davion", a spus Christine Russo, mama lui Dominic Russo, în fața instanței.

ADVERTISING

Ea i-a spus tinerei să fie recunoscătoare că încă e în viață și are un viitor, „oricare ar fi acesta".

Davyne Flanagan, sora celuilalt tânăr ucis, i-a cerut judecătoarei să aplice cea mai mare sentință posibilă. „O știu de trei ani, întotdeauna a scăpat ușor", a spus ea.

Shirilla, care nu a depus mărturie, a dat citire unei declarații în instanță, înainte de pronunțarea sentinței, cerând iertare familiilor victimelor. „Sper că într-o zi să puteți vedea că nu aș fi lăsat să se întâmple așa ceva și nu aș fi făcut-o intenționat. Îmi doresc să-mi pot aminti ce s-a întâmplat", a spus ea, cu lacrimi în ochi.

Procurorii au arătat în proces că Shirilla devenise agitată și și-a amenințat iubitul, provocând accidentul pentru a pune capăt relației lor. Înainte de pronunțarea sentinței, acuzarea a prezentat câteva clipuri de pe TikTok în care Shirilla se afla la un concert și petrecerea de Halloween după accident.

ADVERTISING

Mama tinerei a susținut în instanță că acelea au fost, de fapt, singurele momente în care aceasta a făcut ceva pentru ea și că în rest a plâns luni la rând și i-a făcut și un altar lui Russo în camera sa.

Judecătoarea a numit-o în decizia sa pe tânăra șoferiță „iadul pe roți", arătând că aceasta a condus intenționat mașina la o oră la care nu existau martori, pe un traseu pe care nu-l urma de regulă dar pe care îl încercase cu câteva zile înainte.

Mackenzie Shirilla ar putea fi eliberată condiționat după 15 ani. „Înțeleg că durerea din această sală îmi impune să aplic cea mai grea sentință, dar nu cred că ar fi o pedeapsă potrivită, fiindcă eu cred că Mackenzie nu va fi eliberată peste 15 ani", a explicat judecătoarea.

Amintim că un tragic accident s-a produs sâmbătă în zori, în localitatea 2 Mai din judeţul Constanţa. Vlad Pascu, un tânăr de 19 ani aflat sub influența drogurilor, a intrat cu mașina într-un grup de opt pietoni, iar un băiat şi o fată de 18 şi 20 de ani au murit pe loc.

Șoferul a fost oprit de două ori de Poliție, dar a fost lăsat să circule. Agentul care l-a verificat în ambele rânduri a întrebat dispeceratul dacă este necesar să continue investigațiile, dar i s-a răspuns că actele sunt în regulă.

Maşina tânărului nu avea RCA valabil, abatere care ar fi atras ridicarea talonului şi interdicţia de a mai circula.

Întrucât în maşină au fost găsite droguri, Vlad Pascu a fost dus la Poliție. În tot acest timp, tânărul a vorbit o singură dată la telefon cu un prieten, spunându-i acestuia că poliţiștii nu au ce să-i facă. Apoi a fost lăsat liber și a provocat accidentul.

Modul în care agenții au intervenit în acest caz a atras mai multe demiteri în Poliție. Șeful IPJ Constanţa, chestor Constantin Adrian Glugă, nu a fost, însă, schimbat din funcție.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇