Colegii și prietenii celor doi tineri uciși sâmbătă de un șofer de 19 ani aflat sub influenţa cocainei şi a altor substanţe în stațiunea 2 Mai spun că vor să plece din țară din cauza autorităților.
Aceștia s-au revoltat, marți, la înmormântarea celor doi și au spus că instituțiile statului nu își fac treaba și nu oferă românilor un trai decent și sigur.
„E păcat că acum ne-a adus, din nou, pe toți laolaltă în situația asta, din cauza faptului că instituțiile noastre nu își fac treaba. Dacă vă mai întrebați de ce copiii pleacă din țară, nu plecăm din cauza banilor sau din cauza salariilor, plecăm din cauza voastră, că nu puteți să ne oferiți un trai decent și sigur”, a declarat un tânăr pentru Digi24.
O altă tânără a spus că celor care consumă droguri trebuie să li se suspende carnetul pe viață.
„Trebuie schimbată legea. Dacă ai consumat substanțe, carnetul suspendat pe viață. Nu se poate să curmi viața unui copil nevinovat dintr-un teribilism”, a spus fata.
„Se întâmplă o tragedie de genul și un nebun, unul care nu conștientizează cât de periculos este să te urci drogat la volan, ia viața unor oameni nevinovați. Ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru oameni, pentru autorități și pentru toată lumea. Să fim mai atenți și să avem grijă, dacă suntem părinți, de copiii noștri, să îi verificăm, să îi vedem, că, până la urmă, e o problemă. E ca o boală să ai o dependență de substanțe și trebuie tratată la timp, să fii și tu salvat și să îi salvezi și tu pe cei din jurul tău”, a declarat o altă tânără.
Sâmbătă dimineață, în localitatea 2 Mai, o mașină a intrat într-un grup de opt pietoni iar doi tineri au murit pe loc. Șoferul era drogat și a fugit de la locul faptei, dar a fost prins ulterior în Vama Veche.
Tânărul şofer a fost oprit de două ori în trafic, înainte de accidentul mortal, fiind chiar dus și la sediul Poliției din Vama Veche, după ce în mașina sa au fost descoperite droguri.
Șeful IPJ Constanţa, chestor Constantin Adrian Glugă, a confirmat că tânărul nu a fost testat pentru droguri, pentru că nu ar fi avut un comportament care să indice consumul de substanţe interzise.
Totuşi, se face anchetă la poliţie pentru a se stabili motivul pentru care şoferul nu a fost testat. Iar ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a trimis Corpul de control pentru a face verificări în legătură cu tragicul accident.
Cătălin Ţone, specialist antidrog, a declarat luni că în toţi cei 20 de ani de experienţă nu a întâlnit la cineva o asemenea combinaţie, de trei droguri stimulante ale sistemului nervos central. El a subliniat că în cazul accidentului de la 2 Mai a fost o ”cascadă de droguri”.
Tânărul de 19 ani figurează în evidenţele DIICOT cu două dosare penale pentru deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu, unul de când încă nu avea 14 ani. Un dosar similar a fost deschis şi în ziua accidentului.