Carantina a fost prelungită în mai multe comune din Ilfov: În total, sunt 28 de localităţi carantinate

Carantina a fost prelungită în mai multe comune din Ilfov: În total, sunt 28 de localităţi carantinate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Măsura carantinei zonale a fost prelungită cu două săptămâni în comunele ilfovene Baloteşti, Snagov şi Ştefăneştii de Jos şi cu şapte zile în comuna Mogoşoaia. Totodată, comuna Gruiu intră în carantină pentru 14 zile.

Potrivit Prefecturii Ilfov, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţă extraordinară, hotărâri privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Baloteşti, cu satele aparţinătoare Baloteşti, Dumbrăveni şi Săftica, comuna Snagov, cu satele aparţinătoare Snagov, Ciofliceni, Ghermăneşti, Tâncăbeşti şi Vlădiceasca, comuna Ştefăneştii de Jos, cu satele aparţinătoare Ştefăneştii de Jos, Creţuleasca şi Ştefăneştii de Sus.

ADVERTISING

Ulterior, şeful DSU, Raed Arafat, a emis ordine privind prelungirea măsurii de carantină zonală în aceste comune, cu 14 zile, începând din 7 aprilie, ora 22.00, până în 21 aprilie, ora 22.00.

De asemenea, măsura de carantină zonală se prelungeşte cu 7 zile pentru comuna ilfoveană Mogoşoaia, cu satul aparţinător Mogoşoaia, începând din 7 aprilie, de la ora 22.00.

În urma unei alte hotărâri a CJSU, comuna ilfoveană Gruiu intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Măsura se aplică şi satelor aparţinătoare Gruiu, Lipia, Şanţu Floreşti şi Siliştea Snagovului, începând din 7 aprilie, ora 22.00.

ADVERTISING

Incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 anunţată miercuri este de 9,6 la mia de locuitori în Baloteşti, 12,31 în Snagov, 8.13 în Ştefăneştii de Jos, 6,3 în Mogoşoaia şi 8,47 în Gruiu.

Numărul localităţilor din Ilfov aflate în carantină a ajuns la 28.

Vezi și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇