Când va putea fi folosit trenul metropolitan Bucureşti-Ilfov

Când va putea fi folosit trenul metropolitan Bucureşti-Ilfov

Trenul metropolitan Bucureşti – Ilfov va putea fi folosit din 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou, potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI).

Astfel, în viitor, distanţa de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, faţă de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condiţiile actuale de trafic.

Viitoarea reţea de tren metropolitan Bucureşti - Ilfov va fi prezentată, miercuri, la o dezbatere organizată în cadrul "Săptămânii europene a mobilităţii", la care vor fi prezenţi primarul general Nicuşor Dan şi preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma.

ADVERTISING

În cadrul conferinţei, publicul va putea afla ce anume presupune demararea unui astfel de proiect, care sunt investiţiile necesare, ce s-a realizat până în prezent şi care sunt paşii următori.

Pentru introducerea serviciilor de tren urban şi metropolitan, TPBI a ţinut cont de reţeaua feroviară istorică din zonă. Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 kilometri / oră).

Vor fi reduşi astfel timpii de călătorie necesari navetei, asigurându-se o legătură de transport între localităţi, în interiorul Capitalei, precum şi între Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" şi celelalte localităţi din regiune, inclusiv către polul de cercetare de la Măgurele şi zonele turistice Snagov şi Cernica.

ADVERTISING

Un alt efect ar fi implementarea unor proiecte de regenerare urbană în zona de cale ferată, precum şi crearea de noi oportunităţi pe piaţa forţei de muncă.

Sunt propuse următoarele linii:

  • Gara de Vest - Răzoare - Progresu - Jilava - Vidra;
  • Gara de Nord - Gara de Vest - Progresul - Veseliei;
  • Gara de Nord - Pantelimon - Progresul - Veseliei;
  • Gara Obor - Chiajna - Gara de Vest - Cotroceni;
  • Gara Obor - Jilava - Gara de Vest - Cotroceni;
  • Gara de Nord - Aeroport T1;
  • Gara Obor - Aeroport T1;
  • Gara Obor - Gara Băneasa - Aeroport T1;
  • Gara Obor - Tunari - Aeroport T1;
  • Gara de Nord - Aeroport T2;
  • Gara de Nord - Chitila - Scroviştea;
  • Gara Obor - Brăneşti - Islaz;
  • Gara de Nord - Chiajna - Domneşti;
  • Gara de Nord - Chitila - Săbăreni;
  • Gara de Nord - Mogoşoaia - Grădiştea;
  • Gara de Nord - Căciulaţi - Snagov;
  • Titan Sud - Tânganu.
ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇