Bulgarii o dau la întors: Trei versiuni diferite despre incidentul cu avionul Ursulei von der Leyen

Bulgarii o dau la întors: Trei versiuni diferite despre incidentul cu avionul Ursulei von der Leyen
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul bulgar a oferit joi trei versiuni diferite despre presupusul bruiaj al semnalului GPS al avionului președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, incident care a generat controverse la nivel european.

De la negare la confirmare

Dimineață, premierul Rosen Zhelyazkov a declarat în parlament că aeronava nu a fost perturbată, ci a suferit doar o „întrerupere parțială de semnal”, frecvent întâlnită în zone dens populate.

Vicepremierul și ministrul Transporturilor, Grozdan Karadzhov, a mers și mai departe, afirmând la bTV că „nu există niciun fapt” care să susțină ipoteza bruiajului, relatează Politico.

Câteva ore mai târziu însă, guvernul a revenit asupra poziției. Într-o conferință de presă neprogramată, premierul Zhelyazkov a invocat din nou ipoteza războiului electronic asociat conflictului din Ucraina.

El a explicat că, deși instrumentele de la sol nu au detectat bruiaj, „asta nu înseamnă că dispozitivele de la bordul aeronavei nu l-au semnalat” și a anunțat o verificare suplimentară a sistemelor avionului.

Incidentul inițial

Luni, Financial Times relata că avionul președintei Comisiei Europene, aflată într-un tur al „statelor de pe linia frontului”, ar fi pierdut semnalul GPS la apropierea de aeroportul din Plovdiv și că ar fi aterizat folosind hărți pe hârtie, după ce a survolat zona timp de o oră.

Bruxellesul și Sofia au acuzat imediat Rusia, vorbind despre „o interferență flagrantă”.

Totuși, analiști independenți au pus sub semnul întrebării detaliile relatate, prezentând date de zbor care arată că aeronava nu și-a pierdut complet semnalul GPS și că aterizarea a fost întârziată cu doar nouă minute. Public data a mai arătat că același avion se confruntase cu bruiaj GPS cu o zi înainte, deasupra țărilor baltice, dar nu în Bulgaria.

Bruxellesul, între scepticism și prudență

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Arianna Podestà, a confirmat că instituția a fost informată de autoritățile bulgare despre bruiaj, dar a subliniat că executivul comunitar nu a vorbit niciodată despre o țintire deliberată a avionului.

„Este o problemă care apare constant în spațiul aerian și maritim de la începutul războiului, motiv pentru care trebuie să o abordăm împreună cu statele membre”, a spus ea la briefingul de joi.

Incidentul a atras atenția liderilor internaționali, inclusiv a președintelui american Donald Trump și a secretarului general al NATO, Mark Rutte.

Însă contradicțiile venite de la Sofia complică evaluarea situației și lasă toate opțiunile deschise.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇