Bilanț Covid: 63 de cazuri noi şi 6 decese, plus 90 de decese din urmă

Bilanț Covid: 63 de cazuri noi şi 6 decese, plus 90 de decese din urmă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 63 de cazuri noi de COVID-19 şi 6 decese.

Alte 90 de decese, înregistrate începând cu luna iulie a anului trecut şi până în aprilie anul acesta, au fost raportate.

La ATI sunt 164 de pacienţi.

"Până astăzi, 19 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.203 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.044.944 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 63 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv", a transmis Grupul de Comunicare Strategică. 

ADVERTISING

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 22 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 

Până sâmbătă, 32.308 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 18.06.2021 (10:00) -19.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (42 bărbaţi şi 54 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

ADVERTISING

90 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 3 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 3 în august 2020, 3 în octombrie 2020, 22 în noiembrie 2020, 18 în decembrie 2020,  8  în ianuarie 2021, 6 în februarie, 15 în martie 2021, şi 12 în aprilie 2021, în judeţele Argeş, Braşov, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

ADVERTISING

În intervalul de referinţă (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 6 decese.

Dintre cele 96 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 36 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 4 pacienţi decedaţi nu au prezentat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 797.Dintre acestea, 164 sunt internate la ATI.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇