Biden spune că nimic nu va opri transferul de putere: Sincer, e jenant. America se întoarce pe scena mondială!

Biden spune că nimic nu va opri transferul de putere: Sincer, e jenant. America se întoarce pe scena mondială!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-un discurs susţinut la un eveniment în Delaware, Biden a spus că tranziţia de putere este în desfăşurare, în pofida refuzului preşedintelui republican în exerciţiu Donald Trump de a accepta rezultatul alegerilor.

Preşedintele ales a declarat de asemenea că este „stânjenitor” faptul că Trump refuză să îşi recunoască înfrângerea.”Sincer, cred că este jenant”. „Cred că asta nu va servi moştenirii preşedintelui”, a adăugat Biden.

Dar „faptul că ei (republicanii) nu vor să recunoască în acest moment faptul că am câştigat nu are prea mult impact asupra agendei noastre” de tranziţie şi a „ceea ce putem face de acum şi până pe 20 ianuarie”, ziua învestiturii, a adăugat preşedintele ales al SUA.

„Începem deja tranziţia, este deja pornită”, a mai declarat Biden, care a adăugat că lucrează la componenţa executivului.

El a afirmat că ar fi fost bine să fi existat o recunoaştere a înfrângerii din partea preşedintelui republican după alegeri, dar a adăugat că refuzul acestuia „nu are un mare impact” asupra transferului de putere.

ADVERTISING

Liderii mondiali, încântați că nu mai au de-a face cu Trump

În plus, Biden a declarat marţi că America "se întoarce" pe scena mondială şi s-a declarat "încrezător" în capacitatea sa de a restaura "respectul" internaţional pentru SUA, informează AFP.

Democratul a subliniat că a discutat deja cu şase lideri mondiali. "Le-am spus că America se întoarce. Nu mai e America singură", a afirmat Biden.

ADVERTISING

Răspunsul lor a fost foarte "entuziast (…), aşa că am încredere că vom reuşi să restaurăm respectul de care America se bucura anterior", a adăugat el.

Trump, acuzații fără dovezi. Pompeo îi cântă în strună

Donald Trump şi administraţia sa au bulversat procesul obişnuit al tranziţiei prezidenţiale, un proces masiv în care controlul asupra executivului american, de la politica externă la chestiunile interne, trece la următoarea administraţie într-un interval de mai puţin de trei luni.

Administraţia Trump împiedică în prezent accesul la milioane de dolari care sunt alocate noului preşedinte pentru a facilita o tranziţie guvernamentală fără probleme.

ADVERTISING

Secretarul de stat american Mike Pompeo a susţinut marţi poziţia lui Donald Trump refuzând, de asemenea, să recunoască victoria lui Joe Biden şi promiţând o "tranziţie lină" la un "al doilea" mandat pentru republican. Pompeo a indicat că Departamentul de Stat funcţionează de parcă Trump ar fi câştigat un al doilea mandat.

"Nu există dovezi ale acuzaţiilor aduse de preşedinte sau de secretarul de stat Pompeo", a declarat Joe Biden, pe un ton ironic.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇