Biden a început represaliile: Un atac cu dronă a ucis o ţintă ISIS-K

Biden a început represaliile: Un atac cu dronă a ucis o ţintă ISIS-K

Armata americană a anunţat că a efectuat un atac cu dronă împotriva unui „organizator” al organizaţiei Stat Islamic al Khorasan (ISIS-K), gruparea care a revendicat atacul de joi de la aeroportul din Kabul.

„Atacul aerian fără pilot a avut loc în provincia Nangarhar din Afganistan. Conform primelor indicaţii, am ucis ţinta”, a informat, într-un comunicat, comandantul Bill Urban.

„Din câte ştim, nu au existat victime civile”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central al Armatei SUA, care a anunţat astfel prima lovitură americană după atacul de joi de la aeroportul din capitala Afganistanului.

Atacul cu dronă, lansat din afara Afganistanului, a avut loc în timp ce evacuările continuă pe aeroportul din Kabul, aflat sub supraveghere sporită, informează sâmbătă AFP şi Reuters.

13 militari americani au murit şi alţi 18 au fost răniţi în atentatele sinucigaşe de joi din apropierea aeroportului din Kabul.

Potrivit oficialilor americani, mai mulţi bărbaţi înarmaţi au deschis focul după explozie, ceea ce a crescut dimensiunea masacrului.

Atacul a fost revendicat de către filiala afgană a grupării Stat Islamic, ISIS-K.

ADVERTISING

Preşedintele Joe Biden a promis, cu vocea sugrumată de emoţie, că SUA îi vor vâna pe autorii exploziilor şi a cerut Pentagonului să dezvolte planuri pentru a-i lovi pe jihadişti, relatează Reuters şi AFP.

"Nu vă vom ierta, nu vom uita. Vă vom vâna şi vă vom face să plătiţi", a spus liderul de la Casa Albă, în cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc la câteva ore după dublul atentat, cel mai sângeros bilanţ al unui atac împotriva armatei SUA într-un deceniu.

Biden a spus că soldaţii care au murit în atacurile de joi sunt "eroi" şi a precizat că SUA vor răspunde "cu forţă şi precizie".

ADVERTISING

Pentagon: Suntem pregătiţi şi ne aşteptăm la viitoare tentative de atacuri în Kabul

Citeşte şi analiza Joe Biden pierde susținerea americanilor din cauza evacuării ratate din Afganistan

Află mai multe informații despre operațiunile de evacuare din Afganistan:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇