Aurescu, la reuniunea NATO pentru Afganistan: Trebuie îmbunătățită gestionarea accesului în aeroport

Aurescu, la reuniunea NATO pentru Afganistan: Trebuie îmbunătățită gestionarea accesului în aeroport
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a cerut NATO să îmbunătățească accesul în aeroportul din Kabul pentru toate persoanele care doresc să părăsească Afganistanul.

Declarația a fost făcută vineri, 20 august 2021, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele membre NATO, dedicată situației din Afganistan.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat în intervenția sa ”preocuparea deosebită a României față de evoluțiile din Afganistan”, precum și solidaritatea cu poporul afgan și a subliniat necesitatea ca aliații să acționeze unitar și coordonat, prioritatea fiind reprezentată de asigurarea accesului nestingherit către și în Aeroportul Internațional din Kabul pentru toate persoanele care doresc să părăsească Afganistanul, se arată în comunicatul MAE.

ADVERTISING

De asemenea, ministrul a arătat că trebuie îmbunătățită coordonarea eforturilor de evacuare, inclusiv gestionarea accesului în aeroport.

La finalul reuniunii, miniștrii aliați de externe au convenit o Declarație comună, informeazaă MAE.

Declarație comună

"În ultimii 20 de ani, i-am lipsit pe terorişti de un refugiu în Afganistan de unde să instige atacuri", au menţionat miniştrii de externe ai Alianţei Nord-Atlantice în declaraţia comună după reuniunea de criză prin videoconferinţă.

"Nu le vom permite niciunor terorişti să ne ameninţe. Rămânem angajaţi în combaterea terorismului cu hotărâre şi în solidaritate", se precizează în textul citat de Agerpres.

ADVERTISING

De asemenea, Alianţa le-a cerut talibanilor să le permită persoanelor care vor să fie evacuate să părăsească Afganistanul, şi a subliniat că statele membre trebuie să rămână "în strânsă colaborare" în privinţa operaţiunilor de evacuare.

"Facem apel la cei care sunt în poziţie de autoritate în Afganistan să respecte şi să faciliteze plecarea acestor persoane în deplină siguranţă de pe aeroportul internaţional Hamid Karzai", se menţionează în declaraţia comună.

Miniştrii de externe nu i-au ameninţat pe talibani cu lovituri militare, deşi secretarul general al NATO a făcut-o în cadrul unei conferinţe de presă de marţi.

ADVERTISING

"Avem capabilităţile să lovim grupurile teroriste de la distanţă dacă vedem că acestea încearcă din nou să se stabilească, să plănuiască şi să organizeze atacuri împotriva aliaţilor NATO şi a ţărilor lor", a spus Stoltenberg marţi.

În cuvântul său introductiv de vineri, Stoltenberg a spus că prioritatea NATO este de a scoate oamenii din Kabul şi de a menţine aeroportul deschis.

Peste 18.000 de persoane au fost transportate cu avioanele de la Kabul după ce talibanii au preluat controlul capitalei afgane, potrivit unui oficial al NATO, dar mii de persoane, disperate să plece din ţară, se înghesuie pe aeroport.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇