- Cel mai bun scenariu pentru Afganistan a fost ieri. Cred că strategia de retragere a fost corectă, dar tacticile, cum a fost implementată strategia, au scăpat de sub control.
- Trebuie să înțelegem că nu putem evacua fiecare bărbat, fiecare femeie și fiecare copil din Afganistan.
- Vor fi afgani care vor solicita statutul de refugiat în Uniunea Europeană și aici intervine marea întrebare a solidarității europene – vor împărți statele europe refugiații, între ele, sau va fi o problemă doar a unuia sau a altuia dintre statele UE?
- Nu e prima dată când refugiații sunt folosiți ca un instrument de atac.
- Societatea afgană este destul de radicalizată, printre cei de acolo pot fi persoane în legătură cu organizații implicate în violență, în terorism, în trafic de droguri. Să nu uităm că Afganistanul are 80% din producția de opiu din lume.
- Noi suntem prieteni ai afganilor, dar nu cred că alte state, Rusia și China, vor să ajute Afganistanul să se stabilizeze, ci mai degrabă să îl folosească ca un teren pentru jocuri geopolitice, de influență, de exploatare a resurselor naturale.
- Cred că am pierdut multă încredere, timp, resurse și în primul rând vieți, pentru că am plătit un preț foarte mare pentru prezența noastră acolo, vreme de două decenii.
Cel mai bun scenariu pentru Afganistan a fost ratat, iar acum Uniunea Europeană se așteaptă la un val masiv de migranți, la o criză umanitară majoră în țara controlată de talibani, dar și la noi amenințări teroriste, în vreme ce state ca Rusia și China încearcă să profite și să transforme Afganistanul în teren geopolitic, de exploatare a resurselor rare și de luptă pentru influență.
Într-un interviu video pentru Spotmedia.ro, europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius, președintele Delegației pentru relațiile cu Afganistan din Parlamentul European, a analizat situația din această țară, cauzele care au dus la eșecul Occidentului și prioritățile imediate ale Uniunii Europene.
Care este cel mai bun scenariu pentru Afganistan și ce poate face Occidentul? Care sunt prioritățile Uniunii Europene, în acest caz?
Mi-e foarte teamă că așa-numitul cel mai bun scenariu a fost ieri.
Pentru azi și pentru mâine, nu va fi un scenariu bun pentru Afganistan, suntem sub presiunea incertitudinilor, a schimbărilor dramatice și încă nu știm cum se va dezvolta situația, din toate perspectivele: de securitate, sociale, de garantare a drepturilor omului. Asta înseamnă că observăm evenimentele și că trebuie să facem tot ce e posibil pentru a salva Afganistanul de o criză umanitară, pentru că aceasta este etapa la care ajungem după criza militară și cea politică.
În acest moment, Vestul trebuie să-și dea toată silința pentru a securiza rezerve de medicamente, de hrană pentru cei care au mare nevoie. Sunt milioane de afgani care au nevoie de sprijinul nostru.
Vedem cu toții imaginile dramatice din Kabul, oameni disperați în aeroport, multe femei cu copii mici. Ce se poate face concret pentru ei? Cum și mai ales pentru câți dintre ei?
Trebuie să înțelegem că nu putem evacua fiecare bărbat, fiecare femeie și fiecare copil din Afganistan. Mai întâi, eforturile noastre sunt concentrate asupra cetățenilor europeni și asupra afganilor care au lucrat cu noi – traducători, asistenți, toți cei cu care am lucrat două decenii.
Situația este disperată, nu doar în aeroportul din Kabul, care este mai mult sau mai puțin sub controlul forțelor NATO, dar drumurile spre aeroportul din Kabul ridică probleme complicate, pentru că talibanii le controlează, așa că vă imaginați ce obstacole sunt pentru oamenii care au dreptul să părăsească Afganistanul, fie ei cetățeni europeni sau americani.
Toată lumea se așteaptă la un nou val, masiv, de refugiați. Care sunt discuțiile, negocierile din Uniunea Europeană, în acest moment?
Trebuie să vă spun că și înaintea acestor evenimente din Afganistan, Uniunea Europeană lua în considerare strategii de prevenire a unui val necontrolat de migrație din Afganistan. Nu era ușor nici atunci. Unele state au relații bilaterale cu Afganistanul.
Acum, aveți dreptate, suntem în fața unui foarte puternic val de migranți și, știind că o mare parte din populația Afganistanului este foarte tânără, sub 18 ani, ne putem imagina cât de disperați sunt tinerii, care nu au nicio siguranță în privința viitorului lor. E de înțeles că ei vor căuta orice cale de a scăpa și de a ajunge într-un loc mai sigur, poate Europa sau alte regiuni din lume. Trebuie să ne gândim foarte bine la ce e de făcut, chiar și o stabilizare relativă în Afganistan ar fi deja un lucru bun, dar nu suntem siguri nici de asta.
În al doilea rând, trebuie să negociem cu statele vecine, știm că în Pakistan sunt milioane de afgani, de multă vreme, dar în circumstanțe ca aceasta de față, și statele vecine trebuie să își asume responsabilități și Uniunea Europeană, Vestul trebuie să lucreze cu aceste state, să le asiste pentru a putea adăposti oamenii care au nevoie.
În al treilea rând, trebuie să fim conștienți că vor fi afgani care vor solicita statutul de refugiat în Uniunea Europeană și aici intervine marea întrebare a solidarității europene – vor împărți statele europene refugiații, între ele, sau va fi o problemă doar a unuia sau a altuia dintre statele UE?
Sunt sigură că nu vă miră anunțul Ungariei lui Viktor Orban, că nu va primi refugiați din Afganistan.
Îmi pare rău să aud așa ceva de la Viktor Orban, nu e o surpriză pentru mine, dar nici nu este un bun exemplu pentru solidaritatea europeană. Ne aduce din nou și din nou la întrebarea dacă domnul Orban respectă principiile Uniunii Europene.
Mi-e teamă că nu, dar acest gen de declarații provocatoare, eu așa le consider, nu ne ajută să rezolvăm situația. Iarăși, orice fel de naționalism în această privință nu e de ajutor, deloc.
Pot deveni statele baltice noua poartă de intrare pentru migranți, dat fiind faptul că președintele belarus, Lukașenko, a amenințat deja cu asta?
Trebuie să admit că el nu doar a amenințat. Ne confruntăm acum cu asta, în fiecare noapte. Trebuie să vă spun că grănicerii noștri văd oameni de diferite origini, cei mai mulți vin din Irak, unii din Africa de Vest, din țări cum sunt Congo, Camerun, dar printre ei sunt și afgani. Toate acestea sunt aranjate de Lukașenko.
Nu e prima dată când refugiații sunt folosițica un instrument de atac. Luăm în considerare faptul de a avea mai mulți oameni la frontierele noastre, nu pentru că ei aleg drumul pe care să ajungă la o destinație sigură, ci din cauza lui Lukașenko și poate nu doar a lui, sunt sigur că există unii și mai la Est, dispuși să îl spijine pe Lukașenko, pentru că afganii ar trebuie să vină prin Asia Centrală – Rusia și apoi Belarus. Vă spun sincer că luăm în considerare fiecare posibilitate.
Este această situație din Afganistan o amenințare pentru securitatea Europei? Și mă refer și la posibilitatea unui noi val de terorism.
E o întrebare bună. Societatea afgană este destul de radicalizată, printre cei de acolo pot fi persoane în legătură cu organizații implicate în violență, în terorism, în trafic de droguri. Să nu uităm că Afganistanul are 80% din producția de opiu din lume.
Trebuie să verificăm atent identitatea fiecărei persoane, printre ei pot fi suspecți, dar marea majoritatea sunt afgani simpli care încearcă să scape de această situație inimaginabil de rea.
O altă întrebare este dacă state ca Rusia, China, Turcia, care speculează imediat orice slăbiciune a SUA, a UE sau a NATO, pot să tranforme situația într-o oportunitate.
Absolut, e o întrebare bună. Această situație dramatică creată de talibani va fi speculată politic mai ales de Rusia și de China, ca un exemplu de degradare a politicilor occidentale, de decadență a ideologiei occidentale și așa mai departe. Și acestea două nu au fost chiar de ajutor în ultimele două decenii, în ceea ce privește situația din Afganistan.
Uniunea Europeană a fost donatorul major în Afganistan, nu am venit în acest război ca sovieticii, la finalul anilor 1970, nu am venit să ne luptăm cu poporul afgan, ci să prevenim răspândirea terorismului și a radicalizării.
Noi suntem prieteni ai afganilor, dar nu cred că alte state, vecine cu Afganistanul, vor să ajute Afganistanul să se stabilizeze, ci mai degrabă să îl folosească drept teren pentru jocuri geopolitice, de infuență, de exploatare a resurselor naturale și așa mai departe. Situația acolo e deschisă pentru multe riscuri.
Retragerea trupelor a fost decisă de administrația Trump, pusă în practică de administrația Biden. Puteau lucrurile să fie altfel, exista și un scenariu mai bun decât cel pe care îl vedem?
În primul rând, retragerea trupelor americane a fost menționată și de președintele Obama, în 2009, apoi a fost repetată de Trump. Între cele două momente nu s-a întâmplat nimic. Sigur, numărul trupelor a scăzut considerabil de atunci.
Cred că strategia de retragere a fost corectă, dar tacticile, cum a fost implementată strategia au scăpat de sub control. Toate capitalele regionale din Afganistan au fost cucerite de talibani în 10 zile, mai puțin de două săptămâni. Asta arată că a fost un dezastru complet din punct de vedere militar și al securității, a fost o neglijență față de schimbările rapide ale situației.
Putem agrea că militarii noștri și-au făcut treaba și trebuiau să plece și că forțele militare afgane trebuiau să le înlocuiască, dar o parte a strategiei a lipsit. Cred că am pierdut multă încredere, timp, resurse și în primul rând vieți, pentru că am plătit un preț foarte mare pentru prezența noastră acolo, vreme de două decenii.
Îmi pare foarte rău pentru acest gen de eșec, în etapele finale ale prezenței noastre acolo, nu pentru că nu ne plăcea poporul afgan, din contra, ne plăcea și voiam să îi ajutăm pe afgani să lupte contra terorismului. Am eșuat în etapa finală prea mult.
O întrebare contrafactuală: dacă trupele NATO rămâneau mai mult în Afganistan, să zicem alți 20 de ani, rezultatul ar fi fost diferit?
Depinde despre ce fel de prezență vorbim. Mai întâi, Afganistanul nu poate fi condus doar prin intermediul puterii militare, ar trebui să fie condus de politicieni din Afganistan. Trebuie să admit că eforturile noastre în construcția statală, de a construi o națiune în Afganistan nu au adus rezultatele pe care le voiam.
În general, nu poți plăti oamenii pentru a fi cetățeni, pentru a-i face pe cetățeni să fie mai buni cetățeni, nu merge așa. Cetățenia nu poate fi pe un stat de plată, trebuie să vină de la oameni, de la noțiuni ca identitatea, valori comune.
Acest exercițiu în Afganistan a fost costisitor, am cheltuit miliarde, am avut multe proiecte, dar am obținut ceva, trebuie să admitem că societatea afgană din 2021 este diferită de societatea din 2001, e complet diferită, oamenii vor acum un nivel diferit de libertate, de respect, de posibilități economice.
Dar proiectul construcției statale nu a fost finalizat și asta nu în mod necesar din vina noastră. Cred că noi am fost prea optimiști în a cheltui banii și a crede că oamenii gândesc diferit. Și mai e ceva: corupția a încurcat lucrurile, de asemenea.
Spuneți că nu e un eșec cu totul al Occidentului. Nu e un eșec al paradigmei liberale. E atunci o neînțelegere a diferențelor culturale, societale?
Nu am vrut să construim în Afganistan un stat occidental, am înțeles că e o țară musulmană, unde oamenii au propriile tradiții, propria istorie și am respectat asta. Principiile Națiunilor Unite sunt universale și am încercat să dăm putere femeilor, să dăm acces la educație, să construim servicii de sănătate mai bune, posibilități economice mai bune, să predăm principiile bunei guvernanțe.
A fost mai degrabă un efort de a construi un stat modern, mai degrabă decât un stat pro-occidental. Nu am avut speranța goală că Afganistanul va fi lângă Germania sau Polonia în termeni de politică, ci că drepturile fundamentale vor fi respectate. Facem același lucru în Africa, nu în mod necesar cu succes, dar acest caz al Afganistanului, acest eșec ne va face să regândim lucrurile și să le corectăm.
