26 de persoane au fost ucise și 17 rănite când presupuşi militanți au deschis focul asupra turiștilor în teritoriul Jammu și Kashmir din India, a anunțat poliția miercuri.
Atacul a avut loc marți pe un câmp din zona Pahalgam, din pitoreasca regiune himalayană, iar printre morți se numără 25 de cetățeni indieni și un cetățean nepalez, potrivit poliției citate de Reuters.
Este cel mai grav atac asupra civililor din India de la atentatele din Mumbai din 2008 și a zdruncinat calmul relativ din Kashmir, unde turismul a înflorit în ultimii ani, pe fondul unei scăderi a insurgenței anti-indiene.
Prim-ministrul Narendra Modi și-a întrerupt vizita de două zile în Arabia Saudită și s-a întors miercuri dimineață la New Delhi. Ministrul de Finanțe, Nirmala Sitharaman, și-a scurtat de asemenea vizita în Statele Unite și Peru „pentru a fi alături de poporul nostru în aceste momente dificile și tragice”.
Modi a avut o întâlnire cu consilierul pentru securitate națională, ministrul de Externe și alți oficiali de rang înalt la aeroport, iar o ședință specială a cabinetului de securitate a fost convocată pentru ora 05:30 GMT, a declarat un oficial din Ministerul Apărării.
Nemulțumirile atacatorilor
Un grup militant puțin cunoscut, „Kashmir Resistance”, a revendicat atacul printr-un mesaj pe rețelele sociale. Grupul și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că peste 85.000 de „străini” au fost stabiliți în regiune, ceea ce ar duce la o „schimbare demografică”.
Agențiile indiene de securitate afirmă că „Kashmir Resistance” este o acoperire pentru organizații militante cu sediul în Pakistan, precum Lashkar-e-Taiba și Hizbul Mujahideen. Pakistanul susține că oferă doar sprijin moral și diplomatic pentru insurgența din Kashmir.
„Suntem îngrijorați de pierderea de vieți omenești în rândul turiștilor. Ne exprimăm condoleanțele familiilor victimelor și le urăm celor răniți însănătoșire grabnică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului pakistanez de Externe, Shafqat Ali Khan.
Miercuri, numeroase organizații locale au făcut apel la o grevă generală în teritoriul federal, în semn de protest față de atacul asupra turiștilor, al căror număr în creștere a ajutat economia locală.
Turiștii se întorc de urgență
Companiile aeriene au operat zboruri suplimentare din Srinagar, capitala de vară a teritoriului, deoarece vizitatorii se grăbeau să părăsească regiunea, au declarat oficialii.
Autostrada principală care leagă Srinagarul de restul țării a fost avariată de ploi abundente și era închisă pentru reparații, ceea ce a dus la o creștere a cererii pentru zboruri.
„Ca parte a măsurilor imediate de ajutor, au fost organizate patru zboruri speciale din Srinagar – două către Delhi și două către Mumbai – iar alte zboruri suplimentare sunt pregătite pentru eventuale evacuări suplimentare”, se arată într-o declarație a biroului ministrului Aviației, Rammohan Naidu Kinjarapu.
„Naidu a avut, de asemenea, o întâlnire de urgență cu toate companiile aeriene și… le-a cerut să mențină tarifele obișnuite, pentru a se asigura că pasagerii nu sunt împovărați în această perioadă sensibilă”, se mai precizează.
G.P.