Un nou atac masiv rusesc ce a vizat regiunea Odesa a avut loc noaptea trecută.
Pentru prima oară de la începutul războiului din Ucraina, atacurile au fost văzute cu ochiul liber din Brăila, pe lângă Tulcea şi Galaţi.
Locuitorii din nordul județul Tulcea au primit un mesaj RO-Alert care îi avertiza că pot cădea obiecte din spațiul aerian și să se protejeze.
Două aeronave de luptă F-16 româneşti au decolat pentru supraveghere, însă nu au fost detectate drone care să fi pătruns în spaţiul aerian naţional.
Alertă de 90 de minute
Alerta a fost trimisă la 01:10. ISU Tulcea a precizat că mesajul a fost transmis ca ”urmare a informării primite din partea Ministerului Apărării Naţionale care a identificat ţinte pe teritoriul ucrainean, în apropiere de graniţa de nord cu România, în urma unui posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective ucrainene aflate pe malul stâng al Fluviului Dunărea şi a Braţului Chilia Veche”.
Alarma aeriană a durat aproximativ 90 de minute, iar atacul a provocat un incendiu pe teritoriul ucrainean, aproape de granița cu România, care a creat confuzie.
19 persoane au sunat la 112, crezând ca incendiul este într-o zonă apropiată de ei, în oraşul Tulcea dar şi în apropiere de Isaccea.
”În continuare, forţele de intervenţie au rămas în zonele de responsabilitate pentru a urmări situaţia şi pentru a interveni dacă situaţia o impunea. Facem încă o dată un apel la calm şi readucem aminte cetăţenilor că nu teritoriul României este vizat de atacurile Federaţiei Ruse şi rugăm populaţia să respecte măsurile de siguranţă transmise de autorităţile române, să citească cu atenţie mesajele pe care le primesc din partea acestora, să nu intre în panică şi să anunţe la 112 orice situaţie de urgenţă ori dacă au nevoie de ajutor”, transmit pompierii.
Atacurile, văzute în premieră din Brăila
Locuitori din Brăila, Tulcea și Galați au postat pe reţele imagini cu flăcări imense, afirmând că sunt din zona localității ucrainene Orlovca, aflată peste Dunăre de orașul tulcean Isaccea.
Oamenii spun că a avut loc o explozie la magistrala transbalcanică de gaze, de la punctul de intrare de la Orlovka.
Publicația De Brăila scrie că este pentru prima oară de la începutul războiului din Ucraina când atacurile au fost văzute cu ochiul liber din Brăila, ba chiar și din comune mai îndepărtate de oraş.
Mulți internauți din Brăila au crezut inițial că privesc un incendiu în Dobrogea, peste Dunăre, însă seria de bubuituri puternice i-a făcut să realizeze că, de fapt, au fost martorii unui atac rusesc lansat în sudul Ucrainei, aproape de granița cu România.
Avioane de luptă ridicate de la sol
MApN a ridicat de la sol două avioane F-16 pentru supravegherea spaţiului aerian naţional, însă nu au fost detectate pătrunderi neautorizate.
”În noaptea de 5 spre 6 august, forţele ruse au lansat un atac masiv cu drone asupra infrastructurii civile din zona Ismail, Ucraina, în apropierea graniţei cu România. Sistemele radar ale MApN au detectat ţinte aeriene în spaţiul ucrainean, aproape de judeţul Tulcea”, anunţă MApN.
Militarii vor face verificări în zonă, iar aliaţii NATO sunt informaţi în timp real.
”Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate aceste acţiuni agresive şi nejustificate ale Federaţiei Ruse, care sfidează flagrant dreptul internaţional şi pun în pericol securitatea regională”, mai transmite instituţia.