Aproape jumătate din dosarele pentru zădărnicirea combaterii COVID-19 au fost clasate. Fostul ofițer MAI nu e pus sub acuzare

Aproape jumătate din dosarele pentru zădărnicirea combaterii COVID-19 au fost clasate. Fostul ofițer MAI nu e pus sub acuzare

Aproape jumătate din dosarele penale deschise în timpul epidemiei pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi falsul în declararaţii au fost clasate de procurori.

Mai exact, Parchetul General anunţă că au fost deschise 617 dosare şi 270 au fost clasate.

Printre motivele clasarii se numără şi acela că persoanele din dosar nu i-ar fi infectat pe cei cu care au intrat în contact, aşa cum prevede legea.

În 51 de dosare a fost deja începută urmărirea penală pentru 66 de suspecţi, iar 16 dosare au fost trimise în judecată (5 cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei). Fostul ofiţer MAI, care a fost internat la spitalul Gerota şi a infectat mai multe persoane, nu a fost incă pus sub acuzare.

ADVERTISING

Încă de la debutul crizei COVID-19, Gabriela Scutea, procuror general al României, a spus că „dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇