Ani grei de închisoare pentru doi soldați ruși care au bombardat o școală din Ucraina

Ani grei de închisoare pentru doi soldați ruși care au bombardat o școală din Ucraina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un tribunal ucrainean i-a condamnat pe militarii ruși Alexandr Bobikin şi Alexandr Ivanov la câte 11 ani și 6 luni de închisoare fiecare. Ei au fost găsiți vinovați de încălcarea legilor și regulilor războiului.

Cei doi infanteriști ruși au fost acuzaţi că au bombardat din regiunea rusă Belgorod ţinte aflate în regiunea ucraineană Harkov. Amândoi au pledat „vinovat” în fața instanței.

Bombardamentul a distrus o școală din oraşul Derhaci.

Cei doi militari ruşi, un şofer în convoiul de artilerie şi un artilerist, au fost capturaţi de forţele ucrainene după ce au trecut graniţa şi au continuat atacul, arată procurorii ucraineni.

ADVERTISING

Avocatul apărării a susţinut că soldaţii au urmat ordinele primite, dar recunosc faptele şi cer clemenţă.

Acuzarea a cerut o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru încălcarea legilor războiului

Primul soldat rus judecat pentru crime de război în Ucraina a fost condamnat la închisoare pe viață, luni, 23 mai, după mai puțin de o săptămână de proces. Vadim Șișimarin (21 de ani) a fost acuzat de crimă de război și crimă cu premeditare. El a pledat vinovat în prima zi din procesul judecat la tribunalul Solomianski din Kiev.

ADVERTISING

Ziua 97 de război în Ucraina - desfăşurarea evenimentelor


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇