Ambasadorul Germaniei în Rusia, convocat după deschiderea unei baze NATO la Marea Baltică

Ambasadorul Germaniei în Rusia, convocat după deschiderea unei baze NATO la Marea Baltică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rusia l-a convocat pe ambasadorul german la Moscova în semn de protest faţă de deschiderea unei noi baze NATO la Marea Baltică, al cărei obiectiv declarat este să coordoneze forţele statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice din zonă împotriva Rusiei.

”Ambasadorul Germaniei la Moscova a fost convocat la sediul Ministerului rus al Afacerilor Externe şi i s-a adresat un protest puternic”, anunţă într-un comunicat diplomaţia rusă.

”Washingtonul, Bruxellesul şi Berlinul trebuie să ştie că expansiunea infrastructurii militare a NATO pe teritoriul fostei RDG va avea cele mai negative consecinţe şi nu va rămâne fără răspuns”, ameninţă ea.

ADVERTISING

Potrivit Moscovei, acest demers al autorităţilor germane ”se înscrie în continuarea revizuirii insidioase a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial şi militarizării ţării”.

Ea încalcă, consideră Rusia, prevederi ale Tratatului de la Moscova din 1990 care stabileşte statutul internaţional al Germaniei după Reunificare şi care interzice staţionarea şi desfăşurarea de trupe străine pe teritoriul fostei Republicii Democratice Germane (RDG).

”Noi am cerut Berlinului explicaţii imediate şi exhaustive” cu privire la deschiderea acestui cartier general al NATO, anunţă ministerul rus.

ADVERTISING

Diplomaţia rusă face o paralelă cu ”militarizarea Renaniei de către Germnaia în 1936” - un episod-cheie al marşului Germanie naziste către al Doilea Război Mondial - şi acuză Occidentul de faptul că nu a învăţat lecţiile istoriei.

Potrivit Bundeswehr (aramata germană), această bază situată la Rostock, la Marea Baltică, are ca obiectiv să ”coordoneze activităţile navale” şi să dea NATO ”o imagine actuală a situaţiei martime” în zonă.

Baza vizează totodată să apere interesele statelor membre NATO împotriva unor ”acţiuni agresive, din cauza apropierii de Rusia”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇