Alina Gorghiu, după protestele magistraților: Mergem mai departe cu reforma pensiilor speciale. Camera Deputaților va vota această lege

Alina Gorghiu, după protestele magistraților: Mergem mai departe cu reforma pensiilor speciale. Camera Deputaților va vota această lege
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, despre protestele magistraţilor pe tema adoptării legii pensiilor speciale, că se va merge mai departe cu reforma.

Gorghiu subliniat că săptămâna viitoare va fi o săptămână de foc în Parlament, iar Camera Deputaţilor va vota această lege care este jalon şi responsabilitate în PNRR.

Ministrul a mai spus că discuţiile cu reprezentanţii din justiţie s-ar referit la principiul ca nicio pensie nu poate să depăşească salariul, că nu se vor crea noi categorii de pensii speciale iar pensiile speciale se vor calcula pe baza principiului contributivităţii.

ADVERTISING

”Vă garantez că vom găsi soluţia echilibrată, astfel încât să avem această reglementare a pensiilor de serviciu odată pentru totdeauna tranşată. Legiferarea porneşte de la principiul care a revoltat întreaga societate şi anume că nicio pensie de serviciu nu poate să depăşească venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare. Pe scurt, nicio pensie nu poate să fie mai mare decât salariul”, a spus ministrul Justiţiei într-o intervenţie la Antena 3.

Alina Gorghiu a arătat că sunt mai multe motive care au dus la această acţiune de suspendare a activităţii.

ADVERTISING

”O parte este legată de etapizare, într-adevăr vârsta de pensionare poate fi o problemă pe care o contestă, în continuare, magistraţii, însă discuţiile au fost în parametrii pe care vi-i spun acum, şi anume nicio pensie nu poate să depăşească salariul, nu se vor crea noi categorii de pensii speciale iar pensiile speciale se vor calcula pe baza principiului contributivităţii”, a mai arătat Gorghiu.

Despre continuarea protestelor, Alina Gorghiu a spus: ”Vă spunem ce vom face la nivel de coaliţie, la nivel de guvern şi la nivel de Parlament. Săptămâna viitoare va fi o săptămână de foc în Parlament, Camera Deputaţilor va vota această lege care este jalon şi responsabilitate în PNRR”.

ADVERTISING

Ea a menţionat că ”vor merge mai departe cu această reformă”.

Întrebată dacă greva magistraţilor este ilegală, ţinând cont că potrivit legii nu au voie să facă astfel de formă de protest, Alina Gorghiu a precizat că din declaraţiile şefului CSM, această formă de protest nu este una care blochează activitatea ci este o formă de atragere a atenţiei factorilor decizionali.

”O luăm ca atare şi sperăm că această manieră de atragere a atenţiei să se finalizeze repede. Nu pot să vă răspund în aceşti termeni, de ilegal sau legal”, a completat ea.

CSM a anunţat miercuri care sunt condițiile magistraților pentru a opri greva, după ce procurorii, judecătorii și grefierii din București și zeci de județe au anunțat că începând de astăzi nu mai judecă decât urgențele.

Vezi AICI ce instanțe au intrat în grevă

Citește și o analiză pe subiect a Ioanei Ene Dogioiu - Când magistrații sfidează legea. Greva după anii concubinajului


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇