CSM spune ce vor magistrații ca să oprească greva

CSM spune ce vor magistrații ca să oprească greva

CSM a anunţat miercuri care sunt condițiile magistraților pentru a opri greva, după ce procurorii, judecătorii și grefierii din București și zeci de județe au anunțat că începând de astăzi nu mai judecă decât urgențele.

„Sistemul judiciar este de acord ca soluţia legislativă propusă să reglementeze un nivel maxim al pensiei, care să nu depăşească salariul în plată al unui magistrat în activitate. De asemenea, sistemul judiciar apreciază că este necesar să se stabilească o vechime în magistratură de minimum 25 de ani pentru pensia de serviciu, din care în mod obligatoriu 20 de ani în funcţia de judecător sau procuror”, se arată într-un comunicat dat publicităţii miercuri de CSM.

ADVERTISING

Forul reprezentativ al procurorilor şi judecătorilor este de acord şi cu stabilirea unei vârste privind pensionarea, însă cere o perioadă de tranziţie şi etapizare în ceea ce priveşte modificarea vârstei actuale. 

„Suntem de acord cu stabilirea unei vârste de pensionare, dar precizăm că este necesară o perioadă de tranziţie pentru a asigura încrederea legitimă a profesioniştilor din sistemul judiciar, care şi-au început cariera în temeiul unui cadru juridic diferit.

Prin urmare, este necesar ca dispoziţiile legale să reglementeze o metodă reală de etapizare a creşterii vârstei de pensionare, pe o perioadă de timp rezonabilă, astfel încât să nu se creeze situaţii discriminatorii între profesioniştii cu o vechime similară în sistemul judiciar, dar cu o vârstă biologică diferită.

ADVERTISING

Totodată, apreciem că este necesar ca soluţia legislativă să prevadă un mecanism de pensionare anticipată, cu penalizarea cuantumului drepturilor de pensie, ce există în prezent în legislaţia care reglementează sistemul public de pensii.

Este echitabil ca o astfel de posibilitate să fie prevăzută şi pentru magistraţi, mai ales în condiţiile în care, potrivit proiectului de lege, limita de vârstă pentru pensionare urmează a fi majorată considerabil”; precizează documentul citat.

Vezi AICI ce instanțe au intrat în grevă

ADVERTISING

Citește și o analiză pe subiect a Ioanei Ene Dogioiu - Când magistrații sfidează legea. Greva după anii concubinajului


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇