Bărbatul care luna trecută a jefuit o sală de jocuri din Constanţa, de unde a furat 4.000 de lei, a fost prins de poliţişti. El a fost reţinut pe Aeroportul Henri Coandă.
Bărbatul este marocan şi are 36 de ani. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii de Investigaţii Criminale au reuşit prinderea unui bărbat de 36 de ani, cetăţean marocan, suspectat de jaful din 22 iunie, de la o sală de jocuri din Constanţa.
Pe data de 27 iulie, bărbatul a fost oprit şi reţinut de poliţişti în Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, anterior fiind dat în consemn la toate punctele de trecere a frontierei.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru tâlhărie şi dus în arestul IPJ Constanţa, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Jaf de 4.000 de lei
Secţia 3 Poliţie a fost sesizată pe 22 iunie, de o casieră de la sala de jocuri Magnum de pe bulevardul Tomis din Constanţa, că a fost acostată de un bărbat care i-a spus că uşa de la baie este defectă.
Femeia a povestit anchetatorilor că a mers să verifice acest lucru, iar când a intrat în baie , bărbatul a strâns-o cu mâinile în zona gâtului şi a căzut.
După câteva minute şi-a revenit, şi-a dat seama că îi furase cheia casei de bani. Astfel, bărbatul a deschis casa de bani, de unde a furat aproximativ 4.000 de lei, după care a fugit.
Citește și:
Jaf la o sală de jocuri din centrul Constanţei: Hoțul a strâns-o de gât pe casieră