80 de ani de la Debarcarea în Normandia: Un veteran american îl surprinde până la lacrimi pe Zelenski (Video)

80 de ani de la Debarcarea în Normandia: Un veteran american îl surprinde până la lacrimi pe Zelenski (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost puternic emoţionat în timpul unei întâlniri cu veterani americani, joi, la Omaha Beach, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la Debarcarea din Normandia. Întâlnirea era transmisă pe ecrane uriașe, iar momentul a fost puternic aplaudat.

Volodimir Zelenski a strâns călduros mâinile foştilor combatanţi şi a schimbat câteva vorbe emoţionante cu unul dintre ei, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

„Sunteţi slavatorul oamenilor!” a exclamat unul dintre foştii militari americani, în prezent în scaun cu rotile, văzându-l pe liderul ucrainean.

ADVERTISING

”Nu, nu, dumneavostră aţi salvat Europa”, i-a răspuns Volodimir Zelenski cu respect.

Foarte emoţionaţi, cei doi s-au îmbrăţişat.

„Sunteţi un erou, mă voi ruga pentru dumneavostră”, a spus apoi veteranul, care a vrut să imortalizeze acest moment printr-o fotografie cu președintele ucrainean.

Rusia, marea absentă

Rusia, care a atacat puternic și a revendicat noi teritorii în ultimele săptămâni în estul şi nord-estul Ucrainei, este marea absentă la aceste ceremonii.

ADVERTISING

Rusia este invitată în mod tradiţional din cauza tributului greu plătit de fosta Uniune Sovietică (URSS) - 27 de milioane de morţi - în al Doilea Răboi Mondial.

Însă, în acest an, Franţa a decis să nu-l invite pe Vladimir Putin. ”Nu se îndeplinesc condiţiile, având în vedere războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei şi care s-a intensificat în ultimele săptămâni”, anunţa, la sfârşitul lunii mai, preşedinţia franceză.

O vizită cu așteptări

Venirea lui Volodimir Zelenski în Normandia marchează începutul unei vizite diplomatice a acestuia în Franța, o vizită de la care există mari așteptări.

ADVERTISING

Vineri, președinții francez Emmanuel Macron şi ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnesc la Palatul Élysée pentru a discuta despre „nevoile Ucrainei”. Context în care Emmanuel Macron a promis să facă noi anunţuri.

De altfel, chiar de joi seara, Emmanuel Macron a anunțat că Franța va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucraineni, transmit agenţiile AFP şi EFE.

"Franţa doreşte pace şi vom lupta pentru ea, dar pacea nu înseamnă capitularea Ucrainei" în războiul cu Rusia, a spus Macon într-un interviu acordat postului France 2.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇