Școlile nu se mai închid automat când o localitate trece de pragul de 6 la mie – rată de infectare, a decis miercuri Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
Fiecare clasă în parte se va închide în funcţie de numărul propriu de cazuri depistate.
Anunţul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care precizează că, în schimb, se va intensifica testarea în şcoli, cu teste non-invazive pe bază de salivă, care însă deocamdată nici nu sunt aprobate de Agenția Nationala a Medicamentului.
Iată declarația transmisă de ministrul Educației:
"Referitor la scenariile de functionare a școlilor, astăzi, 29.09.2021, Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat in unanimitate (exclusiv membri cu drept de vot, avand competente medicale/epidemiologice):
1. Decuplarea scenariilor de funcționare a şcolilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice in funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, in vederea respectării stricte a regulilor de protectie sanitara in scoli.
2. Adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării in scoli, prin formularea unei solicitari către Agenția Nationala a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe baza de saliva, cu rol de screening".
Urmează acum ca decizia să fie oficializată printr-o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, apoi validată prin hotărâre de guvern. Ulterior, miniștrii Educatiei si Sănătaţii vor modifica ordinul comun în concordanţă cu hotărârile adoptate.
Ministerul Educaţiei promite că tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii modului de funcționare a școlilor începând cu ziua de luni, 4 octombrie.
Incidența în București a trecut de 6
Incidența COVID în Capitală a ajuns, miercuri, la 6,33 de cazuri la 1.000 de locuitori.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență are acum 48 de ore să se întrunească și să stabilească noile restricții.
”România nu e pregătită pentru școala online”
Marți seara, Sorin Cîmpeanu a declarat că România nu este pregătită pentru școala online, deși în multe mari orașe din țară incidența cazurilor de Covid se apropie de 6 la mie sau chiar a trecut de acest prag.
Ministrul a admis că nu știe care au fost rațiunile care au stat la baza stabilirii acestui prag de 6 cazuri la mia de locuitori pentru închiderea școlilor.
„Acum ne întrebăm cu toții cum am ales acest prag de 6 la mie. Mie nu mi-e clar, ne-am bazat pe convingerile epidemiologilor, doar că vă fac o mărturisire, e o convingere personală: în momentul în care s-a stabilit acel prag de 6 la mie, multă lume a fost convinsă că nu ne vom mai apropia vreodată de pragul de 6 la mie. La 1 august, era 0,13 la mie, de 40 de ori mai puțin”, a mai spus ministrul.
Citește și: