Rezultate bacalaureat de toamnă 2024: Mai puțin de 1 din 3 candidați a promovat - scădere dramatică în 20 de ani

Rezultate bacalaureat de toamnă 2024: Mai puțin de 1 din 3 candidați a promovat - scădere dramatică în 20 de ani
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Educației a publicat luni rezultatele obținute de candidații care au susținut examenul de bacalaureat, sesiunea august 2024.

Rata de promovare este de doar 29,3%, adică mai puţin de 1 din 3 candidaţi a luat examenul.

Statisticile prezentate de Ministerul Educaţiei arată că, în ultimii 20 de ani, procentul celor care au reuşit examenul de bacalaureat în a doua sesiune a scăzut foarte mult.

În anul 2004, 71,6% dintre cei care susţineau bacalaureatul în sesiunea din toamnă promovau, anul acesta s-a ajuns ca mai puţin de unul din trei candidaţi să promoveze examenul.

ADVERTISING

În total, 8.206 candidați din toate promoțiile au fost promovați.

Anul acesta procentul celor care au promovat examenul, înainte de contestaţii, este cu 3 mai mic faţă de anul trecut, în aceeaşi sesiune.

Rata de promovare doar pentru promoția 2024 a fost de 31,2% (5.855 de candidați), iar rata de promovare pentru promoțiile anterioare a fost de 25,4% (2.351 de candidați).

Cel mai bun şi cel mai slab judeţ

La nivel de judeţ, în Caraş Severin, 40,1% dintre candidaţi au trecut examenul, în timp ce Bistriţa Năsăud raportează cel mai scăzut procent, 24,1%. 

ADVERTISING

În Bucureşti, 34,6% dintre cei care au susţinut examenul au avut medii de trecere. Cea mai ridicată rată de promovare se înregistrează în Sectorul 4, unde 46,5% dintre candidaţi au obţinut diploma de bacalaureat.

Cea mai scăzută rată de promovare se înregistrează în rândul absolvenţilor liceelor tehnologice.

La probele scrise s-au prezentat 28.016 candidaţi din totalul celor 33.676 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 48 de candidaţi (aceştia nu vor putea participa la următoarele două sesiuni).

ADVERTISING

Acestea sunt rezultatele inițiale (înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor).

Contestațiile pot fi depuse/transmise luni, până la ora 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 30 august.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5, iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6. Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇