Patru zile de cursuri online în Brăila, pentru elevii școlilor în care sunt secții de vot

Patru zile de cursuri online în Brăila, pentru elevii școlilor în care sunt secții de vot
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Brăila a hotărât desfăşurarea cursurilor în sistem online, în perioada 24-29 septembrie, în toate şcolile din judeţ care găzduiesc secţii de votare, potrivit informaţiilor făcute publice marţi de subprefectul judeţului Brăila Simona Drăghincescu, delegat cu atribuţii de prefect.

„Pentru pregătirea în condiţii de siguranţă epidemiologică a procesului de învăţământ şi a procesului electoral din data de 27 septembrie, CJSU Brăila a hotărât că, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Brăila în care se organizează secţii de votare, în zilele de 24, 25, 28 şi 29 septembrie cursurile se vor desfăşura în această perioadă numai on-line (scenariul roşu).

ADVERTISING

Reluarea cursurilor care presupun prezenţa 'faţă în faţă' pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, desfăşurate temporar numai on line, se va face după scenariul în care au funcţionat anterior desfăşurării alegerilor (verde, galben sau roşu)", a declarat Drăghincescu.

În hotărârea CJSU Brăila se precizează că personalul de îngrijire din unităţile în care sunt organizate secţii de votare va asigura dezinfecţia sediilor secţiilor de votare înaintea procesului electoral din ziua de 27 septembrie 2020 şi după încheierea acestuia.

"Unităţile de învăţământ în care sunt organizate secţii de votare vor întreprinde toate măsurile şi acţiunile organizatorice prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne nr. 1594/140/2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral", a mai spus Simona Drăghincescu.

ADVERTISING

În municipiul Brăila, cu excepţia Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", unde Consiliul de Administraţie a luat decizia de a începe cursurile exclusiv online, pe scenariul "roşu", toate celelalte unităţi de învăţământ au început anul şcolar pe scenariul "galben".

În judeţ, Şcoala gimnazială Viziru şi Liceul Teoretic "George Vâlsan" din Făurei au început cursurile pe scenariul "roşu", iar unităţile şcolare din Dudeşti, Drogu, Mircea Vodă, Roşiori, Salcia Tudor, Surdila Găiseanca, Tudor Vladimirescu, Tufeşti, Valea Cânepii, Lanurile şi Baldovineşti, liceele din oraşul Ianca, Liceul "Nicolae Titulescu" din Însurăţei, Liceul "Matei Basarab" din Măxineni şi grădiniţele din Băndoiu şi Ţăcău au început şcoala pe scenariul "galben".

ADVERTISING

Celelalte unităţi şcolare din judeţul Brăila vor funcţiona pe scenariul "verde", ceea ce presupune că toţi elevii vor fi prezenţi la cursuri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇