Imaginile cu studenți purtând așa-numitele „pălării anti-copiat” în timpul examenelor de facultate au devenit viral pe rețelele de socializare din Filipine, stârnind amuzamentul tuturor.
Studenții de la o facultate din orașul Legazpi au fost rugați să poarte aceste accesorii care să-i împiedice să-şi arunce privirea pe lucrările altora.
Mulți şi-au făcut pălăriile acasă, din carton, cutii de ouă și alte materiale reciclate.
Profesoara care a avut ideea spune că a căutat o „modalitate distractivă” de a asigura „integritatea și onestitatea” la cursurile ei, scrie BBC.
Mary Joy Mandane-Ortiz este profesoară de inginerie mecanică la Bicol University College of Engineering, iar ideea care i-a venit a fost cu adevărat eficientă.
A fost pusă în practică la examenele parţiale, care au fost susținute de sute de studenți în a treia săptămână a lunii octombrie.
Profesoara relatează că le-a cerut studenților să-şi facă pălării simple, din hârtie. Doar că studenţii, ingineri în devenire, au preluat ideea și au mers mult mai departe: Unii şi-au făcut pălării în „doar cinci minute”, cu orice gunoi pe care l-au găsit în jur.
Alții și-au confecţionat pălării din căști sau măști de Halloween.
Postările pe Facebook ale profesoarei - care îi arată pe tineri purtând creațiile lor elaborate - au strâns mii de aprecieri în câteva zile.
Iniţiativa a apărut şi în presa locală, aşa că a inspirat școlile și universitățile din alte părți ale țării să-și încurajeze propriii studenți să-și facă astfel de pălării anti-copiat.
Profesoara spune că acum cursanții ei au avut performanțe mai bune, fiind motivați de condițiile stricte de examen să studieze mai aprofundat. Mulți dintre ei și-au terminat lucrările devreme și nimeni nu a fost prins trișând.
*Fotografii: Facebook/Mary Joy Mandane-Ortiz