Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu cred că poate să limiteze, printr-o reglementare, dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a produce energie electrică, susţine fostul vicepreşedinte ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în prezent director la Ciga Energy.
El a fost întrebat care este opinia sa în legătură cu declaraţiile reprezentanţilor ANRE privind necesitatea impunerii unui anumit prag pentru montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în condiţiile în care cantitatea produsă de aceştia depăşeşte în majoritatea cazurilor consumul propriu, punând presiune pe reţeaua de distribuţie.
"Am văzut declaraţiile preşedintelui şi vicepreşedintelui ANRE, este foarte bine că sunt preocupaţi de aceste probleme. Problemele sunt reale.
În schimb, modul în care a fost prezentată problema este doar jumătate din adevăr, pentru că situaţia de supradimensionare nejustificată a instalaţiilor există.
Dar, în acelaşi timp, ne putem pune întrebarea: Acel distribuitor care pentru un loc de consum avea un ATR pentru o putere de consum de 10 kilowaţi, în momentul în care respectivul viitor prosumator a solicitat un ATR pentru 60 de kilowaţi, de exemplu, deci a supradimensionat de şase ori faţă de puterea de consum, de ce a emis acel ATR? De ce nu a limitat ATR-ul, astfel încât să nu producă probleme în reţele?
Vă dau şi răspunsul: de ce nu a limitat. Pentru că nu are dreptul să limiteze - şi dacă mă întrebaţi pe mine, nici măcar ANRE nu are dreptul să limiteze", a subliniat Zoltan Nagy-Bege la o conferinţă de specialitate.
În opinia sa, reprezentanţii ANRE pot veni cu unele reglementări, cum este procedura simplificată de racordare pentru cei care au capacităţi mai mici de 400 de kilowaţi.
"ANRE, printr-o reglementare, nu cred că poate să limiteze dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a produce energie electrică.
Aşa cum există o procedură simplificată de racordare pentru cei care au capacităţi mai mici de 400 de kilowaţi, ANRE poate să vină cu nişte reglementări, de exemplu, procedura de racordare, în care aceste limite să fie stabilite în funcţie de consumul clientului, de exemplu, sau puterea de consum a clientului.
Dar să spună că cineva nu are dreptul să producă o cantitate x de energie electrică, eu cred că încalcă dreptul fundamental al acestor persoane fizice sau juridice", a adăugat Zoltan Nagy-Bege.
Nu se întâmplă nicăieri în Europa
El a subliniat că nicăieri în Europa niciun operator de reţea nu are dreptul să refuze racordarea la reţea a unui consumator sau a unui producător.
"Trebuie să mergem puţin mai departe şi să privim din perspectiva generală a producţiei de energie electrică. Nicăieri în Europa, niciun operator de reţea nu are dreptul să refuze racordarea la reţea nici a unui consumator şi nici a unui producător.
Dacă cineva cere racordarea unei capacităţi de producţie la reţea, operatorul de reţea, fie că e transportator, fie că e distribuitor, trebuie să îi dea un ATR, un aviz de racordare şi, evident că dacă acea capacitate este atât de mare încât reţeaua în starea actuală nu rezistă, trebuie să îi spună: uite care sunt condiţiile în care te racordezi - şi probabil că, în multe cazuri, tarifele de întărire vor fi atât de mari, încât investiţia respectivă nu mai merită făcută", a explicat sursa citată.
Zoltan Nagy-Bege crede că e nevoie de investiţii în reţele în primul rând, însă nu în toate cazurile investiţiile sunt soluţia. El a făcut referire la câteva soluţii de flexibilizare, precum producţia de energie controlabilă, fosilă, hidro sau biogaz, stocarea în baterii.
"Conform datelor ANRE, ne apropiem sau poate la ora asta deja am şi depăşit 1.000 de megawaţi instalaţi în instalaţiile prosumatorilor.
Este o capacitate care nu mai poate să fie neglijată - şi este o capacitate care, în anumite zone ale reţelei, deja provoacă nişte probleme.
Evident că problema nu este cu această capacitate de 1.000 de megawaţi. Sunt doar anumite puncte în reţea unde poate consumul este mai mic, poate această densitate a consumatorului este peste medie sau este mai mare decât ar fi normal. Acolo pot apărea nişte probleme, nişte congestii pentru care foarte probabil reţeaua de distribuţie de joasă tensiune nu este în acest moment pregătită să le gestioneze. Soluţiile sunt, cred că sunt foarte evidente, dar nu în toate cazurile sunt identice", a mai spus Zoltan Nagy.
Săptămâna trecută, preşedintele ANRE, George Niculescu, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcţie de necesarul de consum al acestora. Pe de altă parte, Gabriel Andronache, vicepreşedinte al ANRE a subliniat că, spre exemplu, sunt foarte multe persoane care au un aviz tehnic de racordare (ATR) pentru a consuma 12 kilowaţi, însă instalează 60 kilowaţi şi creează o presiune pe cei care sunt distribuitori.
Recomandarea noastră: Analiza Spot Cine și-a bătut joc de prosumatori? Revelația târzie a fotovoltaicelor