Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat, miercuri, că Guvernul nu va introduce noi taxe în perioada următoare.
Oficialul a subliniat că va sprijini menținerea TVA în turism la nivelul actual, în contextul analizelor aflate în derulare la Ministerul Finanțelor.
„Este dificil pentru un membru al guvernului să stea în fața unor investitori împotriva cărora Guvernul a adăugat noi taxe. Dar, dacă vrem să fim sinceri, trebuie să analizăm situația reală: cine a fost responsabil pentru ajungerea în acea situație și ce s-a făcut și ce este de făcut din acel punct înainte”, a spus Miruță, la INVEST Summit 2025.
El a precizat că Guvernul a fost nevoit să introducă taxe noi pentru a putea continua finanțarea statului.
Ministrul a explicat că Executivul a acționat pe baza unui plan în trei piloni. „Primul pilon a fost să adăugăm taxele. Al doilea pilon a fost să reducem banii pe care sectorul public îi consumă. Și al treilea este să colectăm mai mult. (…) Vestea bună este că nu vor mai fi adăugate alte taxe în perioada următoare. Vestea proastă este viteza cu care guvernul reușește să colecteze ceea ce trebuie colectat și să reducă cheltuirea banilor în autoritatea publică”, a spus Miruță.
Referindu-se la turism, Miruță a confirmat că nivelul TVA este în prezent evaluat de Ministerul Finanțelor, însă a subliniat că „se va face tot posibilul să rămână la valoarea actuală”.
El a transmis și că nu susține impozitul minim pe cifra de afaceri. „Nu pot fi de acord cu acel impozit minim pe cifra de afaceri. Am fost unul dintre miniștrii care, la acel moment, nu au acceptat să semneze ordonanța; pentru că suntem într-o coaliție, a trebuit”. Potrivit acestuia, discuțiile privind eliminarea taxei au fost redeschise: „Zilele acestea discutăm intens despre multe motive pentru care acel impozit minim pe cifra de afaceri aplicat în prezent trebuie eliminat”, a punctat ministrul.
Radu Miruță a mai anunțat că, pentru anul viitor, își propune simplificarea mecanismului de evaluare a proiectelor de cercetare.
