Banca Națională a României (BNR) a pus în dezbatere un proiect pentru schimbarea regulilor de creditare, astfel încât titlurile de stat tranzacționabile la bursă să poată fi folosite drept garanție pentru obținerea unui împrumut. Practic, un investitor care deține obligațiuni emise de un stat din Uniunea Europeană ar putea avea acces la bani fără să fie nevoit să își vândă investiția.
Măsura este prevăzută într-un proiect de regulament prin care BNR modifică și completează Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare.
Proiectul de schimbare a regulilor de creditare vizează creșterea creditării, în condițiile în care populația a ajuns la o deținere de titluri de stat românești, adică emise de Guvernul României, de peste 75 de miliarde de lei în mai 2026 – din care mai mult de jumătate sunt titluri de stat Fidelis, tranzacționabile la bursă.
În prezent, un investitor care are titluri de stat poate să le păstreze până la scadență, să încaseze dobânda sau, dacă sunt tranzacționabile, să le vândă pe bursă. Noua regulă ar introduce posibilitatea ca titlurile să fie folosite drept garanție pentru un credit.
De exemplu, un investitor care deține titluri de stat în valoare de 100.000 de lei ar putea solicita un credit garantat cu acestea. Potrivit proiectului, valoarea creditului poate fi de cel mult 80% din valoarea de piață a garanției – 80% reprezentând limita maximă prevăzută de BNR, iar banca poate stabili prin propriile reguli un procent mai mic.
Ce titluri pot fi folosite. Modificarea va stimula creditarea
Proiectul se referă la titluri emise de administrațiile centrale și băncile centrale din Uniunea Europeană, cu condiția ca acestea să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată dintr-un stat membru. Pentru investitorii români, regula poate fi relevantă în special pentru titlurile de stat Fidelis, care sunt tranzacționate la Bursa de Valori București.
Astfel, un investitor ar putea păstra Fidelis în portofoliu, continuând să primească dobânda aferentă, și să le folosească în același timp drept garanție pentru un împrumut, dacă banca oferă un asemenea produs.
În anumite situații, limita de 80% scade
BNR introduce însă mai multe filtre pentru a limita riscurile. Dacă titlurile aduse drept garanție au fost cumpărate chiar cu banii din creditul pe care îl garantează, plafonul de finanțare trebuie redus cu cel puțin 10%.
Cu alte cuvinte, dacă banca ar fi stabilit inițial plafonul maxim de 80%, în această situație creditul nu ar putea depăși 70% din valoarea titlurilor.
Există și reguli speciale în cazul în care moneda creditului este diferită de moneda în care sunt denominate titlurile. Pentru titlurile în euro sau dolari, plafonul trebuie redus cu cel puțin încă 10%. Pentru titlurile denominate în alte valute, reducerea suplimentară este de cel puțin 20%.
Scopul este de a proteja banca de riscul valutar. Valoarea unei garanții poate scădea atunci când cursul de schimb se modifică nefavorabil.
Titlurile trebuie să aibă scadența cel puțin până la data maturității creditului
Băncile nu vor putea considera valoarea titlurilor ca fiind fixă pe întreaga perioadă a creditului.
Proiectul prevede că instituțiile de credit trebuie să stabilească proceduri pentru reevaluarea zilnică a titlurilor și identificarea în timp real a variațiilor de preț, în condițiile în care obligațiunile tranzacționate își schimbă valoarea pe piață.
Totodată, titlurile folosite drept garanție trebuie să mai aibă până la scadență cel puțin perioada rămasă până la maturitatea creditului. Cu alte cuvinte, banca nu ar trebui să ajungă în situația în care garanția expiră înaintea împrumutului.
Instituția de credit trebuie să aibă și proceduri clare pentru valorificarea garanției în cazul în care clientul nu își achită creditul.
Citeşte integral analiza România intră în rând cu lumea: BNR vrea să permită folosirea titlurilor de stat drept garanție pentru credite bancare – Măsura va stimula creditarea pe Curs de Guvernare
