Românii vor plăti dobânzi mai mari şi la creditele noi: BNR a publicat noua valoare IRCC pentru creditele din T1/2022, majorată la 1,17%, de la 1,08%.
Indicele IRCC, folosit de bănci pentru calcularea dobânzilor la creditele noi luate începând din primăvara lui 2019, a urcat vineri, 31 decembrie, la 1,17%, de la 1,08%, conform ZF.
Acest indice este calculat pe baza datelor din T3/2021, şi va fi folosit pentru creditele acordate în T1/2022.
Românii vor plăti astfel rate mai mari la credite pentru următoarele trei luni, în condiţiile în care valoarea precedentă a IRCC era de 1,08%.
Băncile acordă începând cu luna mai 2019 credite noi retail în lei cu dobândă variabilă legate de o nouă referinţă, respectiv indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR în contractele de credit retail în lei.
Noul indice IRCC este calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare pentru o anumită perioadă, la care băncile pot să adauge o anumită marjă fixă. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabilă reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a dobânzilor cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară.
Acest indice IRCC se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, fiind aplicat de către fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor.
Tot astăzi, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a trecut de pragul de 3% fiind cotat la 3,01%, în creştere cu 48,2% faţă de finalul anului trecut.