Industria prelucrătoare din România s-a confruntat cu unele provocări la începutul celui de-al doilea semestru. O nouă scădere a comenzilor noi a dus la diminuarea producției într-un ritm accelerat. Între timp, firmele au adoptat o abordare mai conservatoare în ceea ce privește achizițiile de factori de producție, stocurile și ocuparea forței de muncă.
În ciuda semnelor de încetinire a lanțurilor de aprovizionare, presiunile asupra costurilor s-au accelerat, iar termenele de livrare s-au prelungit.
Indicele PMI pentru industria prelucrătoare din România, prezentat de BCR, este un indicator compozit al performanței industriei prelucrătoare, alcătuit dintr-o singură cifră și derivat din indicatorii privind comenzile noi, producția, ocuparea forței de muncă, termenele de livrare ale furnizorilor și stocurile de achiziții.
Un indice PMI peste pragul de 50,0 de puncte, fără modificări, indică o îmbunătățire a situației industriei în luna respectivă, în timp ce o cifră situată sub pragul de 50,0 de puncte arată o deteriorare.
Indicele PMI a scăzut de la 50,0 de puncte în iunie la 47,8 puncte în iulie, semnalând o deteriorare considerabilă a situației industriei. Toate cele cinci componente ale PMI au avut influențe direcționale
negative, sugerând că scăderea activității s-a înregistrat pe scară largă.
Creșterea numărului de comenzi noi, observată în fiecare lună a celui de-al doilea trimestru, nu a continuat în iulie, când comenzile noi au scăzut considerabil. Respondenții au remarcat cererea slabă, datorată constrângerilor bugetare ale clienților. Între timp, volumul de comenzi noi din străinătate a urmat tendința de declin observată de la începutul colectării datelor, în iulie 2023. Producătorii au corelat parțial scăderea vânzărilor la export cu problemele legate de transport.
Din răspunsurile membrilor panelului reiese clar că cererea modestă a jucat un rol crucial în procesul decizional al firmelor, acestea reducând producția, achizițiile, stocurile și ocuparea forței de muncă.
Volumul producției a scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie, rata de contracție fiind cea mai rapidă din ultimele cinci luni și solidă, în ansamblu. Pe lângă scăderea cererii clienților, unele firme au menționat presiunile asupra costurilor drept impediment pentru producție.
Producătorii români s-au bazat în mare măsură pe stocurile actuale de factori de producție pentru a face față nevoilor de producție în luna iulie, deoarece atât nivelurile stocurilor, cât și achiziționarea de factori de producție s-au diminuat semnificativ. Ritmul reducerii în fiecare caz a fost cel mai rapid și, respectiv, al doilea cel mai rapid de la începerea colectării datelor.
Cu toate acestea, termenele de livrare ale factorilor de producție s-au prelungit din nou, respondenții indicând drept motiv problemele de personal ale furnizorilor.
Un alt domeniu în care producătorii din România au încercat să facă reduceri a fost personalul. În iulie, s-a înregistrat a doua scădere lunară consecutivă a numărului de angajați în fabrici și cea mai rapidă din ultimele șase luni.
Volumul total al lucrărilor restante a scăzut în luna iulie, continuând tendința de capacitate de lucru neutilizată. Mai mult, rata de finalizare a lucrărilor a fost solidă și cea mai pronunțată din martie.
Producătorii s-au confruntat cu presiuni accentuate asupra costurilor în luna iulie, adesea sub forma unor costuri mai mari cu personalul, salariile și combustibilul. Rata majorării prețurilor de producție a fost substanțială și printre cele mai abrupte observate de la începerea colectării datelor. Cu toate acestea, firmele au ales doar o majorare marginală a prețurilor.
Peste jumătate (51%) dintre producătorii români și-au exprimat încrederea în creșterea producției în anul viitor (față de 18% care se așteaptă la o scădere). Respondenții și-au motivat optimismul prin speranța de a atrage noi clienți și prin planurile de investiții. În ansamblu, însă, sentimentul pozitiv a scăzut considerabil în iulie, ajungând la cel mai slab nivel înregistrat vreodată, întrucât unii respondenți s-au declarat îngrijorați de condițiile economice viitoare.
Ciprian Dascălu, economist-șef în cadrul BCR, a declarat:
"Activitatea din industria prelucrătoare românească s-a contractat în iulie comparativ cu luna precedentă, indicele BCR PMI privind industria prelucrătoare din România scăzând la 47,8, după trei luni consecutive la sau peste pragul neutru de 50,0. Astfel, sectorul manufacturier din România revine în teritoriul negativ la începutul trimestrului al treilea după o expansiune de scurtă durată in trimestrul doi al anului curent.
Toate cele cinci componente au avut o contribuție direcțională negativă la evoluția din iulie a indicelui BCR PMI.
Componenta de producție a înregistrat a doua contracție lunară consecutivă în iulie. De la începutul culegerii datelor în iulie 2023, componenta de producție a înregistrat doar două citiri peste pragul de 50,0, în lunile aprilie și mai 2024. Mai mult, comenzile noi au scăzut abrupt sub pragul de 50,0, cererea
internă neputând compensa comenzile slabe pentru export. Continuăm să vedem o revenire a industriei prelucrătoare, care este dependentă în mare măsura de export, în strictă corelație cu redresarea cererii externe. Datele semnal pentru indicele HCOB PMI privind industria prelucrătoare din Germania, care
este principalul partener comercial al sectorului manufacturier românesc, au atins o valoare mai mică în iulie față de iunie, sub așteptările medianei sondajului Bloomberg care se aștepta la o îmbunătățire. Prin urmare, este puțin probabil să se vadă în curând o creștere consistentă a industriei prelucrătoare
românești. Contribuind la starea de spirit sumbră, componenta de perspective ale producției în următoarele 12 luni a scăzut în iulie la cel mai jos nivel înregistrat în istoricul seriei de date, unele companii raportând că se așteaptă să se confrunte cu condiții economice dificile în anul următor, deși componenta de așteptări a rămas cu mult peste pragul de 50,0. Per total, este probabil să dureze mai mult decât era anticipat până când vom vedea o redresare semnificativă și durabilă a industriei
prelucrătoare.
Componenta ocupării forței de muncă a indicelui a rămas sub 50,0 în iulie. Rata lunară de pierdere a locurilor de muncă a fost cea mai rapidă din acest an. Prețurile factorilor de producție au crescut în iulie, rata inflației acestor prețuri fiind a doua cea mai rapidă înregistrată istoric pe fondul creșterii costurilor cu
materiile prime, forței de muncă și a prețului combustibililor, inclusiv din impactul accizelor. Prețurile de producție au crescut mai lent indicând faptul că povara creșterii prețurilor factorilor de producție nu a fost transmisă 100% către clienți. Prețurile de producție sunt strâns legate și de prețurile de consum, însă efectul acestora este transmis cu un decalaj de câteva luni."
Despre BCR
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 319 de unități retail situate în
majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 54% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phonebanking și E-commerce