Impactul E.ON în economie: angajator de top, investiții de peste 180 mil. euro, contribuții la buget de 370 mil. euro

Impactul E.ON în economie: angajator de top, investiții de peste 180 mil. euro, contribuții la buget de 370 mil. euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul E.ON și-a consolidat, în 2024, rolul de partener strategic în economia românească, prin contribuții care totalizează circa 3 miliarde de lei (600 mil. euro) reprezentând plăți către furnizori și viramente către bugetul de stat. Investițiile în infrastructura energetică, de peste 902 milioane de lei (181 milioane de euro) și accelerarea expansiunii pe segmentului de soluții energetice pentru clienți reprezintă rezultate-cheie ale activității companiilor din grup anul trecut și care se regăsesc în Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2024, publicat recent.

Partener pentru mii de furnizori români de produse și servicii

Valoarea totală a achizițiilor realizate de companiile din grup a fost, anul trecut, de aproximativ 1,1 miliarde de lei (219 mil. euro), din care peste 98% au reprezentat plăți către furnizori din România. În total, E.ON colaborează cu circa 2.300 de furnizori direcți și indirecți, dintre care peste 95% sunt companii românești, consolidând astfel un lanț de aprovizionare local cu impact economic semnificativ. Această sumă nu include achizițiile de energie electrică și gaze naturale pentru cei aproximativ 3,5 milioane de clienți ai companiei de furnizare.

Contribuabil important la bugetul de stat și bugetele locale

În același timp, E.ON este unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat și bugetele locale, cu plăți care au depășit, în 2024, valoarea de 1,84 miliarde de lei (370 milioane de euro). De la intrarea pe piața românească, în urmă cu 19 ani, compania a virat către stat circa 17,4 miliarde de lei (3,8 miliarde de euro) sub formă de taxe și impozite.

Angajator de top

E.ON continuă să fie și unul dintre cei mai mari angajatori din România, având un număr total de circa 7.000 de angajați. Prin eforturi constante de îmbunătățire a culturii organizaționale și a mediului de lucru, grupul E.ON România s-a clasat, pentru al doilea an consecutiv, pe locul al doilea în topul celor mai apreciați angajatori din industrie*, rezultat care vine să reconfirme grija față de angajați.

Investiții masive în infrastructura energetică românească

Un pilon esențial al activității E.ON îl reprezintă investițiile constante în modernizarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice. În 2024, compania Delgaz Grid, parte a grupului, a realizat investiții de peste 902 milioane de lei (181 milioane de euro), depășind cu 50 de milioane de lei (10 milioane de euro) valoarea planificată. Printre realizările anului se numără modernizarea a 365 de kilometri de conducte și branșamente de gaze naturale și a peste 2.000 de kilometri de linii electrice. De asemenea, rețelele au fost extinse cu aproximativ 540 de kilometri pentru gaze și peste 450 de kilometri pentru electricitate, facilitând conectarea noilor consumatori.

De la intrarea pe piața locală, în 2005, E.ON a investit  2,46 miliarde de euro în România, din care circa 1,95 miliarde de euro în rețele.

Datorită acestor investiții, indicatorii de performanță ai serviciului de distribuție s-au îmbunătățit considerabil. SAIDI, indicatorul care reflectă durata medie a întreruperilor neplanificate, a scăzut de aproape șase ori în ultimii zece ani, ajungând la 69,81 minute în 2024, față de 410,24 minute în 2014. La rândul său, SAIFI, care măsoară frecvența întreruperilor, a înregistrat o reducere de opt ori, de la 5,98 la 0,77. Totodată, valoarea consumului propriu tehnologic al rețelei electrice a scăzut la 9,15%, depășind obiectivele asumate, iar consumul tehnologic al rețelei de gaze a ajuns la 1,45%.

În același an, compania a distribuit către clienții din 3.633 de localități un volum de 23,8 TWh de gaze naturale și 4,9 TWh de energie electrică.

Furnizor de soluții de eficiență energetică și servicii tehnice în expansiune

În 2024, compania a furnizat 3,4 TWh de energie electrică, echivalentul a aproximativ 7% din consumul național, deservind 17% dintre consumatorii casnici. În ceea ce privește gazele naturale, volumul furnizat a fost de 18,4 TWh, reprezentând 19% din consumul național și peste 41% dintre consumatorii din România.

Soluțiile fotovoltaice au cunoscut o dezvoltare semnificativă. Până la finalul anului 2024, E.ON a instalat peste 4.600 de sisteme fotovoltaice pentru clienții casnici, dintre care circa 3.500 doar în cursul anului. Pentru segmentul de business, compania a finalizat 392 de centrale fotovoltaice, cu o putere totală instalată de 85 MWp. În paralel, E.ON a început dezvoltarea unui portofoliu propriu de active fotovoltaice în regim PPA (Power Purchase Agreement), urmând să opereze o capacitate de peste 4 MWp. Se estimează că aceste proiecte vor contribui la evitarea emisiei a zeci de mii de tone de CO₂ anual, până în 2030.

Totodată, compania și-a consolidat poziția pe piața soluțiilor energetice, oferind soluții eficiente pentru încălzire, răcire, producerea energiei verzi și mobilitate electrică.

Grupul E.ON din România a publicat cel de-al șaselea Raport anual de Sustenabilitate, demonstrând preocuparea pentru performanța de sustenabilitate și responsabilitatea față de comunități, acționari, angajați și alte părți interesate. În mod transparent și consecvent, prin acest raport comunicăm realizările, obiectivele și angajamentele în domeniul economic, de mediu și cel social, precum și performanța realizată în perioada 1 ianuarie 2024 - 31 decembrie 2024.

Raportul de Sustenabilitate al Grupului E.ON din România pentru anul 2024 poate fi consultat aici

* conform clasamentului realizat de Catalyst Solutions

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 20 de ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit 2,47 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.