Guvernul a adoptat noile măsuri pentru fermieri

Guvernul a adoptat noile măsuri pentru fermieri
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, ordonanţa privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

„Așa cum ne-am luat angajamentul în fața fermierilor, continuăm adoptarea și implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal și echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În ședința de Guvern de azi (joi – n.red.), am adoptat și acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne și bivolițe! Primesc sprijin proporțional și crescătorii de porci și păsări (100 euro/UVM ).

Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creșterii preţurilor la furaje, combustibili, utilități și forța de muncă, în contextul războiului din Ucraina”, a anunțat pe Facebook Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii anunță că a fost adoptată și ordonanța care le permite fermierilor amânarea plății ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultățile pe care le au din cauza secetei pedologice.

„Fermierii primesc subvenție la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% față de cât costă la pompă. Așa cum am promis, suntem alături de fermierii și procesatorii români, continuăm să îi susținem, continuăm să dialogăm și să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, încheie Barbu.

ADVERTISING

Pentru crescătorii de bovine

Noua ordonanță a fost detaliată și într-un comunicat al Guvernului și stabilește o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bivoliţelor din perioada 1 octombrie 2022 - 31 martie 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, valabilă până la data de 31 decembrie 2023, în scopul compensării pierderilor generate de creşterea preţurilor la furaje, combustibil şi alte costuri (forţa de muncă, servicii veterinare, utilităţi, etc), arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Beneficiari ai schemei pot fi crescătorii care deţin bovine de carne şi bubaline, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.

Condiţiile de eligibilitate sunt următoarele:

  • Deţinerea la data de 31 martie 2023 a unui efectiv de bovine de carne sau bubaline, în exploataţie cu cod ANSVSA înscrisă în BND (Baza Naţională de Date).
  • Bovinele de carne şi bubalinele pentru care se solicită ajutor de stat trebuie să fie înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
  • Deţinerea în ziua anterioară datei de începere a perioadei de depunere a cererii a cel puţin 50% din efectivul de bovine şi/sau bubaline deţinut la 31 martie 2023.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere pentru susţinerea crescătorilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro.

ADVERTISING

Cuantumul propus pentru ajutorului de stat este următorul:

  • Pentru efectivele de bovine de carne 100 euro/cap.
  • Pentru efectivele de bubaline 100 euro/cap.

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 79.427.740 lei, echivalentul sumei de 16.100.000 euro, iar numărul estimativ al potenţialilor beneficiari este de 6.000, cu un efectiv estimat de 150.000 capete bovine de carne, respectiv 11.000 capete bubaline.

Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel comunicat de Banca Naţională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.

Documentele necesare pentru accesarea schemei de ajutor de stat sunt următoarele:

  • Copie B.I./C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
  • Coordonate bancare/trezorerie.
  • Documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare şi înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de vaci de carne şi bivoliţe la data depunerii cererii, în exploataţia / exploataţiile cu cod atribuit de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, înscrisă /înscrise în cerere.
  • Adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea bovinelor de carne în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
  • Adeverinţa eliberată de agenţia/asociaţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei, prin care se confirmă înscrierea/înregistrarea bubalinelor în registrul genealogic al rasei, secţiunea principală sau suplimentară.
ADVERTISING

Perioada de depunere este de 30 zile lucrătoare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, iar termenul de plată este 30 iunie 2024.

Sursa de finanţare este bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate.

Pentru crescătorii de porci și păsări

Schema de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol va fi valabilă până la data de 30 iunie 2024.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 280.000 euro.

Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 126.694.400 lei, echivalentul sumei de 25,6 milioane euro pentru sectorul suin şi 151.934.300 lei, echivalentul sumei de 30,7 milioane euro pentru sectorul avicol. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/ cuantumului este cel comunicat de Banca Naţională a României la data de 1 august 2023, respectiv de 4,9334 lei/euro.         

Beneficiari ai schemei pot fi:

  • Crescători de suine persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum şi societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, care au desfăşurat activitate de îngrăşare şi/sau reproducţie a suinelor, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023;  
  • Crescători de păsări persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, precum şi societăţi agricole constituite în baza Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, cu modificările şi complEtările ulterioare, care au desfăşurat activitate de de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor pentru carne sau ouă, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023”.

Condiţiile de eligibilitate pentru potenţialii beneficiari sunt următoarele:

  • Să deţină exploataţie/exploataţii autorizată/e sanitar – veterinar la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat;
  • Să fi desfăşurat activitate de creştere şi/sau reproducţie a suinelor în perioada 1 august 2022 - 31 august  2023 în exploataţii autorizate sanitar – veterinar;
  • Să fi desfăşurat activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023 în exploataţii autorizate sanitar – veterinar.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare deţinută de beneficiar în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023, echivalent UVM, în funcţie de categoriile de suine/păsări.

Cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în valoare de 100 euro/UVM, echivalent în lei, iar coeficienţii de conversie sunt prevăzuţi în anexa nr. 1 la Regulamentul (UE) 2018/1091 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018, respectiv: 0,3 UVM pentru porc gras, 0,5 UVM pentru suine de reproducţie, respectiv scroafe şi scrofiţe, 0,007 UVM pentru pui de carne şi pui eclozionaţi, 0,03 pentru pui de curcă şi pui eclozionaţi de curcă, precum şi 0,014 UVM pentru tineret de înlocuire şi găini ouătoare, tineret de reproducţie şi găini rase grele.

Ajutorul excepţional vizează circa 250 de potenţiali beneficiari în sectorul suin, cu aproximativ 260.000 UVM capacitate de producţie şi circa 310 beneficiari în sectorul avicol, cu aproximativ 310.000 UVM capacitate de producţie.

Perioada de depunere este de 30 zile lucrătoare, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, iar termenul de plată este 30 iunie 2024.

Schema pentru reducerea accizei pentru motorina utilizată în agricultură

Guvernul a aprobat și o hotărâre pentru completarea HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Actul normativ vizează completarea articolelor 2 şi 10 din Hotărârea Guvernului nr.1174/2014, în sensul stabilirii nivelului subvenţiei la motorină care se plăteşte aferent anului 2024 şi a sumei alocate pentru plata în anul 2024 a ajutorului de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 este de 270.000.000 lei.

Pentru anul 2024, rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare este de 104,47 lei/1000 litri şi reprezintă conversia din euro în lei a ratei minime de impozitare de 21 euro/1.000 litri calculată la rata de schimb a monedei euro publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în prima zi lucrătoare din luna octombrie a anului 2023, respectiv din data de 2 octombrie 2023, de 4,9748 lei pentru 1 euro.

Pentru anul 2024, diferenţa dintre acciza standard şi rata accizei reduse se stabileşte după cum urmează:

a) în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024 inclusiv, diferenţa dintre nivelul aplicabil accizelor de 1.850,95 lei/1.000 litri, prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize şi alte taxe speciale» din Codul fiscal şi stabilită în conformitate cu pct.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 şi rata accizei reduse de 104,47 lei/1.000 litri, este în cuantum unitar de 1,746 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare;

b) în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 inclusiv, diferenţa dintre nivelul aplicabil accizelor de 2.183,85 lei/1.000 litri, prevăzută în anexa nr. 1 la titlul VIII «Accize şi alte taxe speciale» din Codul fiscal şi stabilită în conformitate cu pct.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 şi rata accizei reduse de 104,47 lei/1000 litru, este în cuantum unitar de 2,079 lei/litru şi se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇