Google traversează una dintre cele mai bune perioade din istoria sa bursieră. Acțiunile companiei au crescut cu aproape 35% în ultimele șase săptămâni, adăugând aproximativ 1.000 de miliarde de dolari la capitalizarea de piață. Valoarea sa urcă spre pragul istoric de 4.000 de miliarde de dolari, foarte aproape de Nvidia.
Marți dimineață, titlurile Alphabet se apreciau cu 1,3%, evaluarea companiei ajungând la circa 3,9 trilioane de dolari. Per total, acțiunile sunt pe plus cu aproximativ 70% în 2025, alimentate nu doar de activitățile tradiționale ale Google, ci mai ales de noile inițiative și produse AI, care au schimbat rapid percepția investitorilor, scrie QZ.
În contrast, Nvidia a scăzut cu peste 5% în aceeași zi, continuând o corecție generată de informațiile potrivit cărora Meta ar putea folosi cipuri AI produse de Google. Acțiunile Nvidia au pierdut aproape 10% în ultima lună, deși sunt încă pe plus cu 25% de la începutul anului.
Saltul spectaculos al Alphabet din ultimele săptămâni a propulsat compania pe traiectoria de a deveni al doilea gigant american care atinge valoarea de 4 trilioane de dolari, după Nvidia. Producătorul de cipuri AI a depășit în august pragul de 5 trilioane, dar a revenit ulterior spre 4,2 trilioane.
Creșterea Google este susținută și de dezvăluirea că Berkshire Hathaway, conglomeratul condus de Warren Buffett, a cumpărat discret o participație de mai multe miliarde de dolari la Alphabet, prima investiție de acest tip în istoria fondului. Pentru un investitor orientat spre valoare precum Buffett, decizia echivalează cu o validare puternică a strategiei AI a companiei.
Meta ar putea cumpăra cipuri AI marca Google
Alphabet nu concurează cu Nvidia doar prin capitalizarea bursieră, ci și prin ambițiile sale în domeniul acceleratorilor AI.
Noul model Gemini al Google - cel mai avansat sistem AI al său - a primit reacții pozitive surprinzător de puternice, contracarând temerile că firma ar fi rămas în urmă față de rivalii din industrie.
Totodată, rapoarte recente sugerează că Meta ar putea fi interesată de noile cipuri AI dezvoltate de Google. Având în vedere apetitul uriaș al Meta pentru investiții în infrastructură AI, orice redirecționare a bugetului către Google ar avea implicații majore pentru piață. Chiar dacă un acord nu se concretizează, simplul fapt că Google este luat în calcul marchează o schimbare semnificativă în raportul de forțe.
Randament de 15.000% de la listarea din 2004
În prezent, Alphabet se află la aproximativ 300 de miliarde de dolari distanță de Nvidia, un decalaj care până recent părea imposibil de acoperit.
De la oferta publică inițială din 2004, când acțiunile costau echivalentul a 2,13 dolari, prețul Alphabet a crescut cu circa 15.000%. Concret, fiecare dolar investit atunci valorează acum aproximativ 150 de dolari.
