De la zero la un milion de euro, cu un brand puternic în online: Totul este despre oameni! #Interviu Alex Dinu, The Markers

De la zero la un milion de euro, cu un brand puternic în online: Totul este despre oameni! #Interviu Alex Dinu, The Markers
Foto: www.alexdinu.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bun antreprenor știe să formeze echipe și să le îndrume către independență, iar Alex Dinu face asta natural. Iubitor de oameni, se inspiră din relații și inspiră, la rândul său, devenind adesea mentor pentru cei din jur.

El a creat în urmă cu zece ani agenția de marketing online The Markers, business care acum țintește o cifră de afaceri de un milion de euro până în 2025.

„Cred că 50% din firmele din România încă nu există în online și nu fac nimic în online. Deci piață și creștere va fi în mediul online în România în următorii ani”, povestește Alex Dinu, într-un interviu acordat spotmedia.ro

Cu ce obiective ai plecat la drum, în 2013?

Până în 2013 am construit echipe, am construit inclusiv o firmă pentru grupul de firme în care m-am dezvoltat. Am crescut o firmă de la zero la 100 de angajați în aproape 2 ani, cu bugete serioase și ajunsesem la un nivel maximum din punct de vedere al creșterii mele profesionale acolo. Și atunci am vrut să văd cum este să faci lucrul ăsta și pentru pentru tine.

Acesta a fost primul obiectiv. După care am trecut la ceea ce ține de obiective personale.

Am plecat cu obiectivul să reușesc să-mi ofer cel puțin aceeași viață pe care o aveam și în calitatea de director general angajat. Să pot să am aceeași calitate a vieții și mai departe în postura de antreprenor, urmând să-mi pot oferi cât mai mult timp. Adică astăzi obiectivele mele se numără în câte zile pot să călătoresc în timpul anului fără să am bătăi de cap, iar asta se traduce până la urmă și prin intermediul banilor dar și prin felul în care înțeleg eu antreprenoriatul în adevăratul sens al cuvântului. Adică să creezi echipe care pot să fie independente, care pot să se susțină.

395410115_797382729059797_4584169046033719471_n
Foto: Facebook/The Markers Consult

Care e secretul în a crea astfel de echipe?

Sunt multe zone din care îți iei influențe, de la mentori cu care lucrezi, la experiențe prin care treci, la cărți pe care le citești, la oameni pe care îi urmărești pe Ted sau în diferite medii, până la firme în care ajungi. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le am este că am reușit să văd sute de firme din țara asta și să văd fel și fel de antreprenori și multe de stiluri de management: de la agricultură, comerț, construcții, imobiliare.

Am văzut de la oameni care aveau patru clase și conduceau imperii, pentru că aveau înțelepciunea necesară, până la oameni care au făcut MBA-uri în străinătate, dar totuși filmele lor merg ca dintr-o inerție, odată cu piața. Am văzut corporații, am văzut firme mici, firme antreprenoriale care au crescut peste noapte și atunci din fiecare experiență înveți.

Unul dintre motto-urile mele în viață este că trebuie să ții ochii larg deschiși și să înveți din experiențele celor din jurul tău. În felul acesta poate nu repeți greșelile și nu ajungi să te doară. Iar pe parcurs am învățat să-i învăț și pe cei din jurul meu să facă asta.

Am mai învățat că în orice relație trebuie să intri cu încredere, că încrederea se pierde, nu se câștigă. Și atunci m-am deschis foarte mult către oameni și către relații. Atunci când eu intru în orice relație, fie că e parteneriat, că e o relație de prietenie, intru cu încredere.

Când dai, lucrurile începi să se învârtă, să vină înapoi. Și aici contez foarte mult și pe independența și pe responsabilitatea oamenilor.

Și acum The Markers e fix în zona asta de independență, adică noi înainte de pandemie am instituit un sistem prin care oricine poate să lucreze când vrea, cât vrea și de unde vrea, atâta timp cât își atinge obiectivele, își atinge deadline-urile. Și avem câteva proceduri pe care le respectăm în relația cu clienții, ce țin de comunicare, de nivelul de implicare și altele.

Și atâta timp cât rotițele acestea funcționează, echipele funcționează bine aici. Avem colegi care stau în Constanța, unul dintre colegi s-a mutat anul trecut în Portugalia și lucrează tot pentru noi din Portugalia.

Oamenii sunt fericiți și când oamenii sunt fericiți, ei îți dau înapoi, chiar dacă te bați cu corporații.

Care au fost investițiile și care a fost momentul în care a ajuns să colaborezi cu băncile?

Noi suntem un business de servicii și atunci investiția a fost zero, inclusiv banii pentru a face brand-ul The Markers la nivel de entitate juridică i-am câștigat din primii clienți pe care îi facturam prin intermediul firmei unui prieten. Deci tot s-a autosusținut de la început, investiția inițială de bani a fost zero.

După aceea, investițiile au venit pentru diferite lucruri pe care le construim, pentru automatizări, pentru a ne eficientiza procesul de lucru.

Astea sunt investițiile, iar din punct de vedere al colaborării cu băncile, ca în orice relație contează foarte mult omul care este implicat în relație. Asta contează și la noi foarte mult în relația cu banca în ziua de astăzi, pentru că am ajuns să lucrăm cu BCR după 8 ani de colaborare cu o altă bancă, tocmai pentru că aici am găsit omul care ne-a acordat deschidere, flexibilitate, încredere.

Și atunci când există și comunicarea aceasta foarte bună între parteneri, lucrurile se întâmplă. Nu e vorba de că am un comision de un leu sau 1,3 lei pe o tranzacție. La finalul anului tragi linie și sunt cu 1.000 sau 2.000 lei mai puțin sau mai mult, care la nivelul de 700.000-800.000 euro, cât vom face anul ăsta în The Markers nu reprezintă mai nimic. Dacă tu stai și te uiți la ăia 1.000-2.000 lei și de fapt nu ai o relație bună cu banca, la final riști să pierzi mult, mult mai mult. Adică lucrurile ar trebui să se întâmple repede. Dacă am avut nevoie să ni se deschidă un card de credit, dacă aștept o lună după el, pierd bani.

Dacă am așteptat 2 zile după el, am câștigat bani și asta datorită unei comunicări eficiente și a unei implicări eficiente din partea oamenilor din bancă.

Unul dintre cele mai bune instrumente pe care le avem raportat la bănci sunt liniile de credit pe care le folosim pentru că pe măsură ce business-ul a crescut, am început să rulăm din ce în ce mai mulți bani. bani.

Banii se încasează greu de la clienți. În 90% din cazuri nu se respectă termenele de plată și atunci, trebuind să rulezi bani, mai ai nevoie de să ai o plasă de siguranță întotdeauna. Iar ăsta la nivel de bancă cred că e cel mai bun instrument pe care pe care îl avem.

Ce estimări financiare aveți pentru The Markers?

Noi ca obiective avem ca până în 2025 să batem milionul de euro. Cam acesta este obiectivul pe care îl avem în momentul de față, iar lucrurile acestea nu vin din perspective personale, pentru că pentru mine nu-mi doresc să fac 1.000.000 de euro. Nu acesta este obiectivul meu personal. Nu, nu l-am văzut niciodată în direcția aceasta. Dar ca să putem să ținem oamenii buni în firmă, ea trebuie să fie în creștere și să le ofere noi provocări și noi oportunități tot timpul.

Că dacă tu rămâi o firmă mică, atunci oamenii tind să plece către a se dezvolta în altă parte.

Noi nu am crescut niciodată accelerat, pentru că orice creștere accelerată, dacă nu ai rădăcinile bine împământate, te scoate din pământ. Vrem să știm că toate lucrurile se fac etapizat și într-un ritm natural.

Desigur, putem să avem o creștere mult mai accelerată, pentru că piața există, cel puțin pentru zona de online. Tocmai a trecut Black Friday. A fost cel mai bun Black Friday din istorie pentru eMag și pentru România.

Cred că 50% din firmele din România încă nu există în online și nu fac nimic în online, deci piață și creștere va fi în mediul online în România în următorii ani.

Care au fost provocările în tot acești ani și cum privești calitatea forței de muncă din România?

Noi lucrăm foarte mult, de exemplu, și cu cei de la ASE, alături de care facem programe de practică și luăm oameni în internship de acolo. Și, deși lucrurile din anumite perspective sunt pesimiste, din anumite puncte de vedere tinerii din ziua de astăzi au un engagement, un curaj, care-i ajută foarte mult, învață mult mai repede lucrurile de care au nevoie.

Ei vin cu niște soft skill-uri pe care noi nu le învățam și noi nu le aveam la dispoziție, sunt dispuși să facă self learning foarte bine. Fiind de mici obișnuiți cu toate instrumentele de lucru din online, de la YouTube la TikTok, Udemy, Coursera, îți eficientizează ție munca, pentru că nu mai stai să desenezi lucruri care oricum deja există în online, explicate de alții.

Not great, not terrible, ca să definesc forța de muncă astăzi dar, dacă îți creezi un brand bun de angajator, oamenii ajung să te cunoască. Oamenii în ziua de astăzi au mai multe criterii în funcție de care își aleg locul de muncă. Bineînțeles, salariul este important – că ai nevoie de bani ca să poți să-ți îndeplinești anumite obiective, dar îi interesează foarte mult ceea ce ține de independență și autonomie, de libertatea pe care o au și flexibilitatea pe care o au de a fi recunoscuți și recompensați nu numai prin bani, ci și prin mulțumesc și prin faptul că se simt bine.

Care a fost proiectul tău de suflet?

Un proiect fain pe care îl avem este implicarea pe care am avut-o în a realiza tot ceea ce ține de noua platformă de comunicare și site-ul pe care l-am realizat, pro bono pentru Spitalul Pantelimon acum un an.

De asemenea, lucrăm de un an cu asociația BookLand. Ei renovează școli în România. Noi le facem toate campaniile din marketing în online în așa fel încât să colecteze cât mai multe fonduri. Totul probono, bineînțeles, pentru că simțim că în felul ăsta aducem și ceva societății, nu neapărat că aducem business-uri mai sus.

În plus, sunt fericit când vin oamenii și-mi spun că au aplicat ce i-am învățat într-un training sau la o discuție amicală și au început să crească. Lucrurile astea te fac să te simți bine, să te simți că ai adus plus valoare cuiva, în primul rând ca om.

Ești un mentor pentru cei din jur?

Eu personal nu m-am văzut și nu mă văd ca un mentor, dar oamenii cu care lucrez mi-au transmis acest lucru și asta mă face și să mă duc mai departe către direcția asta.

Pentru că știu ce a însemnat pentru mine să am un mentor și ce a însemnat pentru mine să îmi lipsească mentorii. Adică mentorul meu, Cătălin Ionescu, a murit acum șapte ani și am simțit din plin ce a semnat dispariția lui. E important să ai un mentor care să poată să facă și coaching cu tine, să fie și consultant și prieten.

Ce te motivează, că până la urmă îți dai din energia ta, din orele tale?

Îmi plac foarte mult oamenii și în același timp nu simt că îmi pierd energia ci îmi iau energia din aceste relaționări cu oamenii, despre asta e vorba. Plus că inclusiv din experiențele lor, am de învățat.

Un lucru pe care îl văd că ne lipsește nouă în societate este faptul că suntem învățați să așteptăm să ni se dea și după aceea să vină ceva de la noi. Pe când în viața mea lucrurile au funcționat invers și sunt societăți în care am văzut că funcționează și că oamenii au empatie și încredere unii în alții.

„Când ‘dress code’-ul zice ‘business’, dar tu auzi ‘party cu pălării’😂 La #TheMarkers tot timpul e fun😅#bestteamever #workhardplayhard #funtimes #teamspirit

Publicată de The Markers Consult pe Vineri, 10 noiembrie 2023

Care sunt planurile pentru The Markers?

Planurile noastre pentru The Markers sunt să reușim să automatizăm procesele care nu țin neapărat de creativitate, să continuăm să fim un loc de învățare și de propulsie pentru pentru cât mai mulți oameni și pentru cât mai mulți tineri. Să ne mărim încontinuu ca echipă și să știm că avem echipe care pot să funcționeze independent.

Ce planuri ai pentru tine, ca antreprenor?

În momentul de față am câteva obiective ce țin de implicarea mea cât mai mică în The Markers, în ceea ce ține de zona operațională și de execuție, pe care am reușit să o fac foarte bine în ultimii ani. Să mă implic mai mult în zona de business development și de creștere a echipelor. Analizez deschiderea cu succes a unei noi direcții de business ce ține de producția publicitară care se leagă bine cu ceea ce facem noi în momentul de față și axarea foarte mult – pentru mine personal – pe zona de consultanță de business și de creștere a echipelor și a oamenilor de high performing teams pentru alte firme. Cam asta vreau.

Ca să pot să fac asta, trebuie să știu că am un sistem foarte bine pus la punct aici, care funcționează așa cum trebuie, în așa fel încât să-mi dea liniștea mentală necesară și libertatea și independența financiară necesară să pot să mă implic în astfel de programe cu alte firme.

Dar ce îmi doresc eu cel mai mult este să pot să contribui la transformarea României prin societățile care urmează să vină. Dacă lucrezi cu adulții, o faci pentru cine sunt astăzi și pentru ceea ce fac ei astăzi. Dacă vrei să schimbi într-adevăr o societate, trebuie să începi cu copiii de 10, 12 ani, 14 ani, pentru că ei vor schimba ulterior viitorul.

Dacă reușesc să ajung să învețe fiecare câte cel puțin un soft skill și să creez un bulgăre de zăpadă și să am mai mulți oameni care să facă asta alături de mine, contează. Dacă schimb 1% (dintre viitorii adulți – n.red) deja contează. La cât de puțini oameni se duc la vot în România și votează educat, atunci se pot schimba lucruri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇