Cel mai mare asigurator din România a fost vândut către un investitor din Olanda

Cel mai mare asigurator din România a fost vândut către un investitor din Olanda
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Grupul Vivendi Internaţional a vândut City Insurance România, cel mai mare asigurator din piaţa locală, către investitorul olandez I3CP, conform unui anunţ al companiei de asigurări.

Tranzacţia prin care cel mai mare asigurator din România trece în proprietatea olandezilor de la I3CP a fost aprobată de board-ul Vivendi şi aşteaptă aprobarea autorităţilor de concurenţă şi supraveghere, potrivit Ziarului Financiar.

Conform informaţiilor oferite de City Insurance, trazacţia ar trebui să fie încheiată în al treilea trimestru al anului în curs.

ADVERTISING

I3CP este un investitor olandez cu activitate în asigurări, reasigurări, asset management şi fintech-uri. I3CP gestionează peste 15 miliarde euro şi are birouri în Amsterdam şi Atena.

City Insurance a rămas liderul pieţei asigurărilor la finalul anului 2020, o piaţă care a ajuns la un volum al subscrierilor de 11,5 mld. lei, în creştere cu 4,6% faţă de anul 2019, potrivit raportului ASF.

City Insurance a înregistrat o creştere semnificativă a volumului de prime subscrise, de peste 21%, până la 2,31 miliarde de lei.

ADVERTISING

City Insurace, preluată de cumnatul lui Adrian Năstase

Înfiinţată în 1998 de către investitori români şi străini, având sediul în Bucureşti, City Insurance deţine 42 de birouri şi filiale pe tot cuprinsul ţării, având mai bine de 400 de angajaţi.

Conform Ziarului Financiar, Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase şi fost şef al companiei de asigurări Unita (actuala Uniqa) între 2004-2006, a preluat în 2013 de la un investitor italian controlul City Insurance, un asigurător de talie medie pe piaţa locală.

ADVERTISING

De formaţie avocat, Odobescu a fost până în 1989 consultant juridic şi de afaceri pentru companii de asigurări din Germania şi alte ţări din Europa de Vest. El a mai deţinut o companie locală de asigurări între 1993 şi 2001, Charisma Entreprises, pe care a vândut-o grecilor de la Alpha Insurance.

City Insurance trebuie să îşi majoreze capitalul cu 16,5 milioane de euro, în contextul în care a pierdut recent recursul formulat împotriva Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), grupul de service-uri Autocar şi Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Procesul a fost deschis anul trecut de City Insurance, pe fondul unor sancţiuni ASF legate de o serie de nereguli identificate la soluţionarea dosarelor de daună RCA. Majorarea capitalului social cu 16,5 milioane de euro reprezintă una dintre măsurile impuse de ASF.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇