Câte tipuri de credite există pentru afaceri și cum îl alegi pe cel potrivit

Câte tipuri de credite există pentru afaceri și cum îl alegi pe cel potrivit

Dacă ai o afacere la început de drum și ai avea nevoie de un mic ajutor din punct de vedere financiar, un credit pentru afaceri poate fi o soluție grozavă. Poate afacerea ta nu este tocmai un start-up, dar ți-ai dori ca aceasta să crească și crezi că un credit ar fi de ajutor în această privință.

Creditele pentru afaceri sunt destinate întreprinderilor mici și mijlocii și, în funcție de nevoile fiecărei firme și de motivul pentru care este solicitat împrumutul, ele pot fi de mai multe tipuri. Iată care sunt acestea și cum poți opta pentru cel mai bun tip de credit pentru tine.

ADVERTISING

Creditele pentru capital de lucru 

Acest tip de credit este destinat cheltuielilor curente și implică, de obicei, sume ceva mai mici. Este un credit de consum și te poate ajuta să acoperi diverse cheltuieli, precum plățile către furnizori, salariile angajaților, plata de taxe și impozite către stat, achitarea unor stocuri de marfă etc.

Deoarece astfel de credite au de obicei o valoare mai mică, obținerea lor este mult mai ușoară. De asemenea, nu este obligatoriu să apelezi la o bancă pentru acestea, ci pot fi obținute și cu ajutorul unei instituții financiare nebancare.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În general, un astfel de credit este destinat firmelor mici, care încă nu au acumulat suficient profit pentru a acoperi toate cheltuielile. Totuși, nu există constrângeri în ceea ce privește tipul de afacere care poate obține un credit pentru capital de lucru. Este suficient ca firma ta să fi activat deja timp de cel puțin 3 luni.

Creditele de investiții

Un astfel de credit are de obicei o valoare mai mare și este destinat, după cum o spune și numele, unor investiții majore. Dacă dorești să achiziționezi echipamente și utilaje de producție, să cumperi un automobil sau să îți extinzi afacerea și ai nevoie de un sediu nou, atunci acest tip de credit este cel mai potrivit.

ADVERTISING

Fiind vorba de sume mai mari, va trebui să oferi și diverse garanții în cazul acestui tip de credit. Dacă vei apela la o bancă, este posibil ca procesul să fie mai complicat și ca aprobarea să vină mai greu, dar lucrurile vor decurge ceva mai rapid cu o instituție financiară nebancară.

De obicei, firmele care au deja o anumită vechime aleg să opteze pentru credite de investiții. Acești antreprenori au deja un anumit capital și și-au crescut afacerea astfel încât să poată face investiții și să dorească să evolueze și mai mult.

Când să apelezi la un credit pentru afaceri?

Un astfel de credit este o soluție potrivită dacă acesta te poate ajuta în creșterea afacerii tale și ai o garanție că îl poți rambursa în timp util. Dacă scopul creditului este de a acoperi o serie de cheltuieli urgente, este bine să te asiguri că aceste probleme nu sunt recurente. În caz contrar, există riscul să nu poți rambursa suma respectivă sau să ai nevoie de mai multe împrumuturi.

Un credit de afaceri este un ajutor de nădejde pentru antreprenorii care se află la început de drum, dar și pentru cei care doresc să își crească afacerea. Pentru a obține rapid acest împrumut, poți apela cu încredere la o instituție nebancară specializată. Poți aplica pentru astfel de credite și online și ai nevoie de un set minim de acte.